Dincolo de frustrarile vietii ce mai este? Nu inteleg atitudinea omului in imprejurarile cele mai simple ale vietii, cu atat mai putin in cele mai complicate si ma dure. Durerea apare atunci cand vrei sa crezi ca omul e altul decat cel ce este; durerea este si mai mare in momentul in care un monument de supra imagini au fost create in mintea noastra, cu privire la ,,om,, si ele se demonstreaza niste trucari nereusite. De ce? De ce?
Cred ca v-am obosit cu intrebarile mele stupide: de ce si de ce si de ce? dar va spun sincer ca eu nu mai inteleg nimic.
Oare poate ajunge omul vreodata in acel stadiu de intelepciune incat sa nu mai fie nevoie sa primeasca sfaturi de la nimeni, sau sa mai invete de la cei din jur? Eu va marturisesc ca nu cred acest lucru. S- demonstrat de prea multe ori in viata, relativismul si superficialitatea gandului si a gestului uman, cu mici exceptii; in rest fiecare zi apare ca un nou inceput.
Nimic nu pare mai deranjant decat sa discuti cu o persoana care pare a sti tot, sau mai bine scris TOT. De unde si pana unde aceasta infinitate de informatie acumulata intr-un singur creier? Habar nu am! Dar pare ca exista....
Dincolo de frustrarile zilnice si problemele cotidiene, viata trebuie vazuta ca un dar, iar cei din jurul nostru ca singurii care ne pot observa cu adevarat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
POSTATI COMENTARIILE DUMNEAVOASTRA!
Bifati casutele openID mentionand adresa dv. de e-mail SAU bifati anonym. Pentru cei cu un cont google/bloger bifati casuta corespunzatoare.
VA MULTUMESC PENTRU IMPLICARE! Liviu VIDICAN-MANCI