CIP-ul si DIAVOLUL!

Eu incep sa ma satur de toata povestea aceasta cu implantul unui CIP, cu semnul satanei cu 666 si cu restul povestii. Va intreb pe dumneavoastra: are oare nevoie diavolul de CIP pentru a ne cuceri si controla? Ne-ar controla oare mai usor daca am avea implantate nenorocitele alea de CIP uri? Din punctul meu de vedere nu e decat o aberatie, si am sa argumentez de ce: teama unui sfarsit al lumii nu este de azi de ieri, ci ea are radacini inclusiv in Noul Testament. Sa urmarim cuvintele Sf. Ap. Pavel si vom vedea cum el era convins ca Antihrist deja se apropie si ca sfarsitul lumii era iminent. In parte avea drepatate; sfarsitul lumii a venit, dar pentru generatia lui, a venit pentru fiecare individual. A venit sfarsitul calvarului de zi cu zi, iar pentru el Antihristul s-a intrupat intr-un imparat necrutator si in cei care au facut tot posibilul sa-l duca la judecata imperatorului roman. A avut nevoie de CIP sa il duca la moarte pe Sf. Pavel? NU! E adevarat ca la o moarte pur trupeasca, dar a reusit fara CIP cucerindu-i pe acuzatorii apostolului! Chiar daca generatiile de crestini au vazut ca sfarsitul nu vine in sufletul si in crezul lor a ramas aceasta idee, aceasta teama a sfarsitului. Teama celui care greseste si ii este frica ca va fi pedepsit. Asa se face ca la fiecare implinire a unei cifre rotunde, a unor ani ca 200, 233, 300, 433, 533, 600....1000, 1033 etc., erau cutremurati si inspaimantati de un eventual sfarsit al lumii. Oriece semn al naturii, orice eclipsa sau aparitia vreunei comete, erau interpretate ca atare. Ma intreb ce au spus generatiile de crestini care au vazut cum familiile lor sunt decimate de CIUMA NEAGRA care a terorizat timp de secole Europa, si care a intrat in Franta prin portul Marseille in 1347. Ce or fi spus acei oameni cand au vazut cum mor familii intregi si ca nici un remediu nu poate fi gasit? Cu siguranta ca vine sfarsitul lumii! Lucrurile insa s-au indreptat, au urmat perioade de prosperitate pentru o parte a globului, pentru alta, insa, perioada de maxima cadere - cazul Bizantului- si in cele din urma distrugere si disparitie. Ce or fi spus oare cetatenii reginei cetatilor medievale, Constantinopol, cand au vazut ca tunul imens al lui Orban perforeaza, odata invincibile, zidurile cetatii? Ca vine sfarsitul! Si intr-adevar pentru o parte din ei a venit. Sa mergem mai departe, in salturi mai mari, la primele doua razboaie mondiale, care impreuna au lasat aproape 20 de milioane de victime. Ce drama au trait acei oameni, ce drama au trait stabunicii si bunicii nostri! Oare nu erau indreptatiti sa spuna ca vine sfarsitul lumii? Oh, Ba da! Cu atat mai mult ei cu cat acele nenorocite de avioane, nu erau altceva decat pasarile cu cioc de fier - ca doar sunt anuntate de Apocalipsa -, ei cu atat mai mult cu cat multe femei au fost insarcinate, dar totusi alungate in toiul iernii - si il vaita Scriptura si pe acela care va fi prins de iarna in momentul final-, cu atat mai mult ei cu cat rautatea cuceritorilor depasea cu mult puterea de perceptie a omului simplu si normal. A fost oare Apocalipsa? Se vede ca nu, dar pentru o parte, totusi, a fost! Multi nu sunteti de acord cu ce afirm acum, dar nu ma ingrijorez, Dumnezeu ne lumineaza.

Si, acum, as reveni la intrebarea de la care am pornit, de la premisa implantarii CIPului si ipoteza ca satan devine stapanul nostru. Intoarceti-va in sufletele dumneavoastra si vedeti cate vicii, pacate sau ganduri rele aveti? Daca nici unul, felicitari, puteti sa va temeti de CIP, dar daca da, nu va faceti probleme satan n-a avut nevoie de CIP ca sa va cucereasca, solutia e sa mergeti inainte si sa luptati. Cu sau fara CIP satan o sa faca rost in continuare de suflete pentru a-si popula teritoriile inrosite de ranile suferintei..... cam atat!

Liviu

In ce masura....

In ce masura este cunoasterea superioara iubirii?

Biblia ar raspunde, dar cine'o intreaba?

E o zapaceala totala: criza in sus, criza in jos; toate posturile de televiziune si trusturile de presa vorbesc doar despre aceasta criza. Unii spun ca a apus capitalismul, altii ca, doar, una din rotitele de functionare ale acestei masinarii gigantice, s-a defectat, dar toti afirma la un ison: e criza. Si criza ne orbeste pe toti si ne lasa sa ne framantam si sa nu mai dormim noptile ca...vai! e criza. Ne culcam obositi, ne trezim obositi, ne culcam suparati, ne trezim disperati. Ce e de facut?

Cred ca nu mare lucru; trebuie doar sa privim realist lucrurile, asa cum Dumnezeu, Cel care ne-a creat, ar vrea sa le vedem. Biblia, cea mai ignorata carte de catre politicieni, dar, totusi, cartea de capatai a majoritatii crestinilor, a avut, are si va avea raspuns la toate. As dori sa ma opresc asupra a catorva versete din cartea Ecclesiast, cap.11, versetele 7-9: Dulce e lumina si bine le este ochilor sa vada soarele. Ca, chiar daca omul va trai ani multi si intru toti se va veseli, e bine sa-si aminteasca de zilele intunericului, ca tare multe vor fi. Tot ce vine e desertaciune. Si cand ma gandesc ca aceste versuri au fost scrise cu multe mii de ani in urma, de catre un om care le-a avut pe toate: faima, bogatie, putere, copii si sotii; care a cunoscut atat binele cat si raul, un om in care a primat, in cele din urma, iubirea pentru intelepciune.

Cati dintre cei care se preocupa de aceasta trista si mincinoasa criza se bucura ca vad lumina soarelui mai mult decat faptul ca au cu 100 de dolari mai mult in buzunar? Cati dintre acestia constientizeaza faptul ca lumea nu se sfarseste cu aceasta criza si ca lucrurile adevarate nu intra niciodata in incidenta ei? De ce ne-am intreba...., e mai usor sa te strezezi decat sa lauzi pe Dumnezeu, e mai usor sa te plangi decat sa te bucuri pentru fiecare dimineata in care te trezesti si ii vezi pe cei dragi langa tine, pentru faptul ca poti merge pana la toaleta pe picioarele tale.

Omul secularizat uita ca tot ce vine e desertaciune; unii s-au sinucis ca si-au pierdut toti banii la bursa, altii se vor sinucide de acum incolo, tot pentru stupizenii materiale, toti insa uita ca zilele intunericului tare multe vor fi.

Sa ne trezim dimineata si sa multumim ca e criza financiara si ca noi putem vedea lumina soarelui, ca e criza financiara si noi putem sa ne bucuram de zambetul inocent al unui copil, al sotiei, al mamei, al tatalui, al fratelui sau al surorii; sa laudam pe Dumnezeu pentru ca inca suntem in viata si mai putem face ceva pentru sufletul nostru: Fiindca omul nu-si cunoaste vremea; asa cum pestii se prind in lat, tot astfel se prind fiii omului in vremea cea rea cand fara veste cade peste ei. Ecclesiast 9, 12.

Citatele au fost luate din Biblia sau Sfanta Scriptura, editie jubiliara a Sf. Sinod, Ed. IBMOR, Bucuresti - 2001.

RELATIVISMUL UMAN (I)

Astazi imi vei spune ca te-ai hotarat ca de maine sa nu mai fumezi, iar maine iti vei spune ca doar o viata ai, de ce sa nu te bucuri in voie de ea. Astazi bogatul si-a spus ca de acum o buna perioada de timp nu se va mai osteni cu nimic, ci va sta in petreceri si veselii, saltand de bucurie si lafaindu-se in desfatari lumesti, tot astazi Dumnezeu i-a zis ca sufletul  ii va fi luat. (...)

Viata urmeaza o linie preciza care incepe intr-un punct X, pe axa vesniciei, si se termina intr-un punct Y, pe aceeasi axa. Dar intre X si Y omul isi face atatea planuri ca nici nu isi mai aminteste cand a pornit din X si cum a ajuns in Y. Daca am avea constiinta micimii noastra, daca am sti ca mai avem doar o ora de trait, oare la fel ne-am comporta?

Omul este o constanta variabila! Si totusi sunt oameni la care constanta primeaza variabilitatii, sunt oameni care stiu ce vor si isi urmeaza obsesiv un plan dinainte stabilit. Insa marea masa nu e facuta din astfel de oameni, marea masa are in centrul ei inconstanta. S-ar putea ca atunci cand esti copil sa-ti fi dorit sa ajungi un chirurg celebru, iar dupa zece ani sa vezi ca ai ajuns un muncitor de santier. Cui se datoreaza aceasta? Inconstantei noastre! Cati oare nu au inceput zeci de lucruri intr-o euforie de invidiat si au ajuns la termen fara a fi finalizate? Cui se datoreaza oare acest lucru? Inconstantei noastre!

va urma

Clujul, gazda unei televiziuni pentru homosexuali

,,Nu judeca ca sa nu fi judecat'' spune Sfanta Scriptura, si totusi ne este greu sa ne abtinem, mai ales la auzul unor asemenea vesti. Aseara am vizionat cateva fragmente dintr-o emisiune de pe un canal OneTv, in care invitatii erau un homosexual, un deputat si un preot, iar tema emisiunii, cred ca era televiziunea Tv Angelicuss, prima televiziune on line a homosexualilor din Romania.

Un lucru mi-a placut si mai multe nu. Mi-a placut modul in care a vorbit preotul, argumentand scripturistic ca homosexualitatea nu poate fi acceptata de Biserica, mai putin deputatul care in loc sa lamureasca si sa argumenteze intr-o maniera calma, mai mult striga; si cel mai putin mi-a placut reprezentantul homosexualilor care mi s-a parut, un foarte bun vorbitor, dar extrem de fals, reducand totul la niste cazuri particulare, incercand oarecum sa demonstreze ca de fapt o proportie impresionanta de barbati sunt homosexuali sau au tendinte homosexuale si cata nevoie au baietii astia de televiziunea ANCELICUSS. Groaznic!!!!

De ce am avea nevoie de o televiziune a homosexualilor? De ce nu? Daca tot sunt atatea televiziuni anapoda, si daca tot sunt atatea anomalii in societatea moderna, de ce nu?! Numai ca, societatea moderna vede in viitor cum vede cartita lumina zilei. Aceasta tehnologie extraordinara prin care se propaga atat de repede informatia, aceasta tehnologie ar putea sa fia apocalipsa noastra. La internet au acces majoritatea tinerilor de astazi, navigheaza peste tot, se cred mai independenti daca adopta obieceiuri cat mai non-conformiste si in cele din urma ajung sa-si rateze viata. Problema e ca acesti tineri, de care avem grija prin mass-media si internet, sa le spalam creierul, pot fi un viitor prosper sau nu al Romaniei. Nu vreau sa duc tema aceasta intr-o zona eclesiala, ci vreau sa raman in sfera eticii si a socialului.

E dureros ca suntem martorii unei discriminari pozitive. Aici se va ajunge cat de repede. Voi cei care locuiti in SUA sau EUROPA, ce credeti, ca le stiti si le simtiti mai bine. acolo fiind mai vechi aceste obiceiuri. Am locuit doi ani in Paris si acolo mi-a fost dat sa vad multe. Aveam multe prejudecati, si multe dintre ele chiar s-au demonstrat a fi prejudecati, dar in ce priveste sarutul homosexualilor in public..., nu m-am putut obisnui, nu era o prejudecata era o realitate. Dureros, dar adevarat.

Ce e de facut? In nici un caz sa marginalizam pe acesti oameni sau sa-i delapidam, sau sa refuzam dialogul cu ei, in nici un caz asa ceva, pentru ca vor fi pierduti definitiv in lumea lor. Va trebui sa ne rugam, in primul rand, iar in al doilea rand sa incercam sa le demonstram ca totul depinde de educatie si de controlul personal si nu de gene si alte motive invocate.

Traim in lumea pe care ne-o dorim!

Minuni astazi?!

De ce nu mai sunt minuni astazi? 

Iata o intrebare pe care am auzit-o de cateva ori intr-una din saptamanile trecute. Pe moment, nu am reactionat, pentru ca nu era nici locul si nici cercul potrivit in care sa ma pot exprima, dar intrebarea mi-a ramas vie in minte. Oare chiar nu se petrec minuni astazi? Oare chiar atat de orbi suntem incat sa nu le vedem sau ele nu exista cu adevarat?

Minuni exista si se petrec zilnic, incepand cu rasaritul soarelui si terminandu-se cu aparitia pe cer a primei stele. Dar, totusi, de ce nu sunt minuni? Pentru ca suntem prea obisnuiti cu ele, pentru ca au devenit cotidian multe dintre ele, pentru ca despre o parte din ele nici nu stim, si poate, nici nu ne intereseaza. Si totusi ne intrebam.... Faptul ca zilnic trec pe langa Pamant, sute de meteoriti care nu-l lovesc, oare nu este o minune? Dar nenumaratele nasteri de copii, nu sunt minuni? Dar faptul ca padurile sunt atat de frumos colorate, fara ca cineva sa le fi pictat nu e o minune.....dar cerul cu nenumaratele lui nuante de albastru, brazdat de nori si inrosit de apusul soarelui, oare nu este o minune? 

Si daca nici una dintre toate acestea nu pare a fi minune, poate faptul ca in acest moment citesti aceste randuri este o minune, pentru ca existi. Si daca nici aceasta nu este o minune sa stii ca intr-adevar, astazi, nu se mai petrec minui. 

Grăbit...

Dacă stau să mă gandesc bine, niciodată nu am avut suficientă răbdare să las lucrurile să meargă de la sine. Tot timpul am încercat să le grăbesc, pentru că în mine ardea dorinţa de a le vedea începute şi chiar terminate. Dorinţa era la început şi se stingea cu fiecare minut care trecea. Lucrurile grăbite, ajungeam, să le dispreţuiesc pentru că,... pentru că erau grăbite, erau incomplete. Şi dacă e să privesc în jurul meu, totul, dar totul îmi spune că lucrul făcut cu cumpătare, în linişte, cu minuţiozitate şi pasiune moderată, e lucrul care reuşeşte. De ce nu am înţeles oare? Oare nu mi-a fost suficient de clar faptul că mersul Soarelui pe cer nu l-a grăbit nimeni vreodată, ci cel mult l-a întârziat (cunoaştem episodul din Ieşire). Nimic din natură nu vine dintr-o dată şi nici nu se termină fără a da un semn înainte, că se va termina.
Baliverne? Se prea poate, că din dorinţa de a-mi aşterne cele câteva gânduri pe această pagină virtuală, să născocesc bazaconii, dar eu sunt convins că adevărul nu e departe de ceea ce eu afirm. O furtună nu vine niciodată din senin, ci o anunţă norii negrii şi plini de apă, şi nici fructul pomului nu se vede, dacă mai inainte de aceasta, o floare nu a ieşit şi mai apoi nu a fost polenizată. Exemple aş găsi cu zecile, dar nu ele îmi stau acum în ‚spate’, ci întrebarea care m-a împins la aceste rânduri.
Răspunsul mi L-a dat fără să ştiu, printr-o expresie superbă a înţeleptului rege, vreme este pentru toate...

__________????_________

Dispreţuiesc mediocritatea, dispreţuiesc tot ceea ce nu vine din suflet ci din dorinţa de a părea altceva decât ceea ce este cu adevărat.

gandul...

De când mă ştiu mă lupt; mă lupt cu morile de vânt şi sunt mai jalnic decât mult pomenitul Don Quijote de la Mancha,şi orice fac şi oriunde mă îndrept rămân doar cu gândul. Gândurile sunt adesea o povară pe care cu cât trece timpul cu atât o duci mai greoi, iar eu o simt... off cu siguranţă nu sunt eu singurul, dar aceasta nu mă bucură ci mă întristează. Dumnezeu ne-a dat libertatea de a gândi, iar noi am profitat de ea, am profitat în sensul cel mai negativ al termenului, ajungând nişte marionete purtate de cele mai negre gânduri.
Ce e gândul? De un vine el? Răspunde-mi şi nu mă lăsa în chinul necunoaşterii!

Normalitatea!

Nu ies bine din supermarket ca dau cu ochii de o masină nemţească..., până aici, nimic interesant, cu toate că era un Mercedes, dar... volanul era pe dreapta! În acel moment îmi veni în minte o întrebare: Ce e normalitatea? Greu cu raspunsul la o aşa întrebare. Adică,.... greu, bine, în fine... iată că dau şi eu în bâlbâială; păi greu cu răspunsul că totul e o aiureală în ziua de astăzi.
Pentru mine nu e normal ca acel volan să fie pe partea dreaptă, în schimb pentru cel din Japonia sau Australia e foarte normal, ba chiar volanul meu de pe partea stângă i se pare o invenţie fără inspiraţie practică.
Of, Normalitatea!
Ce să mai zic de scris!? Pentru mine şi poate chiar pentru tine, cel care citeşti acum, e foarte normal să lecturezi de la stânga spre dreapta, dar pentru ei, pentru ei cei din Orientul Mijlociu, s.a.m.d., oare acest lucru reprezintă o normalitate??? Răspunsul vine de la sine...
Şi iar revin la întrebarea, pe care dacă o mai repet, risc să vă exasperez, ce e normalitatea? Normalitatea nu e cu siguranţă ceea ce noi înţelegem prin cuvântul normal, normalitate aşa cum e şi adevărul, e una singură, şi tot ceea ce diferă de aceasta e uman, adică anormal!

Şi a plecat....şi pleacă....şi nu va rămâne!

Îmi amintesc cu plăcere de vara anului 1995 când eram în febra examenelor de admitere la Seminarul Teologic din Cluj-Napoca. Eram trei pe un loc, ... în consecinţă o concurenţă acerbă. Timpul a trecut, iar copilul timid din curtea Seminarului, pe cale de a părăsi examenul de Religie pentru că a avut proasta inspiraţie să scrie cu pastă neagră, că cică aşa îi părea lui mai estetic, a crescut. Vara lui 2000 venea cu alte examene şi alte doze de stres, dar au trecut şi acelea. A venit masterul, iar mai apoi doctoratul, toate trecând şi lăsând în urmă doar amintirea unor momente, atunci, cu o încărcătură emoţională extraordinară, acum, file scrise pe pergamentul unui debut în viaţă.
Dacă ar fi să trag o linie, acum, aş fi tentat să spun că toată viaţa mea a fost un neîncetat şir de încercări (da neîncetat ...de încercări) şi dacă atunci nu am înţeles de ce, acum începe să mi se contureze un răspuns şi să conştientizez că, nimic în această viaţă, nu îţi dă o satisfacţie mai mare decât lucrurile cele mai dificil de rezolvat.
Un alt aspect pe care aş dori să îl subliniez este temporalitatea fiecărui eveniment din viaţa mea, şi trăirea lui la maximă intensitate, fără a mă transpune în viitor şi a conştientiza gravitatea evenimentelor ce vor urma. E imatur şi prematur să spun că am experienţă de viaţă, cu toate cu uneori sunt tentat să afirm că un minim de experienţă, am; dar un lucru îmi este extraordinar de clar: TIMPUL TRECE SI, LA FEL CA PASAREA PE CER, NU LASA URME VIZIBILE, care să ne spună că pe aici a trecut timpul. Timpul, această noţiune care mă zăpăceşte, am impresia că a fost creată pentru a-l ajuta pe om atunci când acesta realizează că viaţa lui e doar o dâră de evenimete şi iluzii, şi că, după această dâră urmează CONCRETUL.
Mă voi opri aici cu reflexia mea, recunoscând că nostalgia vremurilor trecute şi a fiecărei secunde ce trece mă învăluie.

Cand nu inteleg....pun intrebari?!

Dincolo de frustrarile vietii ce mai este? Nu inteleg atitudinea omului in imprejurarile cele mai simple ale vietii, cu atat mai putin in cele mai complicate si ma dure. Durerea apare atunci cand vrei sa crezi ca omul e altul decat cel ce este; durerea este si mai mare in momentul in care un monument de supra imagini au fost create in mintea noastra, cu privire la ,,om,, si ele se demonstreaza niste trucari nereusite. De ce? De ce?
Cred ca v-am obosit cu intrebarile mele stupide: de ce si de ce si de ce? dar va spun sincer ca eu nu mai inteleg nimic.
Oare poate ajunge omul vreodata in acel stadiu de intelepciune incat sa nu mai fie nevoie sa primeasca sfaturi de la nimeni, sau sa mai invete de la cei din jur? Eu va marturisesc ca nu cred acest lucru. S- demonstrat de prea multe ori in viata, relativismul si superficialitatea gandului si a gestului uman, cu mici exceptii; in rest fiecare zi apare ca un nou inceput.
Nimic nu pare mai deranjant decat sa discuti cu o persoana care pare a sti tot, sau mai bine scris TOT. De unde si pana unde aceasta infinitate de informatie acumulata intr-un singur creier? Habar nu am! Dar pare ca exista....
Dincolo de frustrarile zilnice si problemele cotidiene, viata trebuie vazuta ca un dar, iar cei din jurul nostru ca singurii care ne pot observa cu adevarat.