Dumnezeul utilitar sau despre cum şi-ar dori unii sa fie Dumnezeu

Eseu

Una dintre cele mai dificile întrebări pe care le-ar putea ridica cineva ar fi: Cine este Dumnezeu şi cum este El? Ar fi cu atât mai dificilă cu cât ar rezulta o mulţime de răspunsuri, majoritatea lipsite de complementaritate variind de la stare socială la stare socială, de la pregătire intelectuală la pregătire intelectuală şi de la crez la crez.

Una dintre cele mai frumoase definiţii ale lui Dumnezeu, pe care ne-o oferă Scriptura este Dumnezeu este iubire (1 In 4, 16). Însă între această definiţie şi maniera în care înţelege şi a înţeles omul să-şi proiecteze imaginea despre Dumnezeu este o diferenţă serioasă.

Aşadar, raportându-ne la modul în care îl percepe majoritatea pe Dumnezeu, am putea bănui că imaginea care circulă despre El este una cel puţin distorsionată dacă nu quasi-falsă. Am putea identifica, probabil, cel puţin câteva tipuri de răspunsuri interdependente de starea socială, intelectuală şi de credinţă a respondenţilor.

O primă categorie ar fi a acelora care văd în Dumnezeu o Fiinţă dură, răzbunătoare, aprigă, care pedepseşte mai mult decât ajută. Un Dumnezeu al cărui tablou este creionat pe baza unor locuri vetero-testamentare scoase adesea din context ca de exemplu: mânia Domnului asupra lui Israel (Jud 10, 7); aprinzându-se mânia Domnului asupra lui Moise (Ies 4, 14); mi-am ridicat mâna împotriva lor, zice Domnul Dumnezeu, şi îşi vor lua pedeapsa pentru vinovăţia lor (Iez 44, 12) etc.

O altă categorie ar fi aceea care-l percepe pe Dumnezeu ca pe o Fiinţă care nu poate pedepsi indiferent de actele creaturilor sale, care, aşa cum o spunea Giovanni Papini în celebra sa lucrare, Diavolul (trecută la Index), trăieşte drama de a iubi şi a nu fi iubit. Acestia se numără printre cei care înţeleg greşit textul de la (1 In 4, 16).

O a treia categorie ar fi aceea a „creştinilor” care văd în Dumnezeu un soi de Oracol din Delphi, care poate fi accesat, solicitat şi căutat doar atunci când situaţia o cere.

Iar o ultimă categorie care nu face abstracţie de cele pomenite, ci se întregeşte în ele este a acelora care îl percep pe Dumnezeu ca pe un bun ce se oferă pentru a fi exploatat şi care nu are dreptul să ceară nimic în schimb. Un fel de prestator de servicii, un Dumnezeu utilitar.

În toate aceste cazuri observăm că Dumnezeu nu este perceput aşa cum este El ci aşa cum le convine oamenilor ca El să vie. Este trecut prin prisma neputinţelor lor motiv pentru care nu-l pot gândi altfel.

Chiar dacă am invocat toate aceste categorii de proiectare a lui Dumnezeu, aceasta nu înseamnă că am epuizat tipologiile celor care îndrăsnesc să-şi lase imaginarul să creeze falsuri. Sunt doar câteva posibile grupe, iar în cele care urmează vom accentua pe cea din urmă ne vom opri în cele care urmează la tipul ce preferă un Dumnezeu utilitar.

            Care este oare profilul omului ce preferă un astfel de Dumnezeu refuzând să accepte că o astfel de proiecţie este falsă? Este omul care îmbibat în seva capitalismului şi a economiei de piaţă bazată pe profit nu poate accepta o Fiinţă Superioară decât în măsura în care poate să negocieze cu ea asemeni unui partener de afaceri. În acelaşi timp se aşteaptă să i se ofere maximum din ceea ce cere, şi pentru că tot a îndrăznit să-l creeze (pentru cei care acceptă teoria creaţionistă), nu are nici un drept să-i ceară ceva în schimb, eliminând astfel şi aşa zisa paritate ce se presupune că există între afacerişti. Acelaşi individ este prezent la Biserică doar atunci când nu mai are alte opţiuni sau are o problemă pe care este incapabil să o rezolve. Este omul care este în general indiferent faţă de Biserica şi care este convins că poate trăi şi fără ea.

            Cum îşi profilează acest om pe Dumnezeu? În primul rând ca un Mare Prestator de Servicii. El trebuie să fie Cel care ascultă, Cel care suferă, Cel care are nevoie de iubire, Cel care trebuie să-l salveze din orice necaz, fără a mai fi nevoie să i se ceară acest lucru. Din nefericire la această imagine a contribuit Biserica Apuseană prin teribila invenţie a indulgenţelor care a degenerat dintr-o eclesiologie ce a accentuat cu precăderea partea văzută, uitând parcă unde este şi ce este Dumnezeu, transformându-l într-un Dumnezeu utilitar.

Dacă Dumnezeul creştin, mărturisit de Sfinţii Părinţi, este o Fiinţă iubitoare, personală, dar care aşteaptă de la creatură o conlucrare cu harul pentru a putea să se bucure de comuniunea cu El, Dumnezeul utilitar este un Dumnezeu care e folositor doar atunci când omul crede că are nevoie de El. Însă acest Dumnezeu nu poate exista! El este rupt de creatură, nu umple tot, ci este undeva, într-un loc, şi asemeni Ginului din Lampa lui Aladin se iveşte sporadic pentru a deservi interesele clientului.

Numai că acest Dumnezeu, repet, nu există! Cei care ar dori să demonstreze că există ar fi incapabili să desluşească enigma ridicată de o întrebare ipotetică: Cine m-a ajutat să câştig la loto, Dumnezeu sau diavolul, de vreme ce viaţa mea s-a năruit într-un munte de bani? Incapacitatea omului de a vedea în viitor, de a se putea proiecta corect şi onest în viitor îl face să confunde planurile. Dumnezeu nu pare a oferi nimic din ceea ce omul poate obţine prin propriile eforturi, fără a-l pune pe cel din urmă la o probă prealabilă. Cu atât mai puţin în cererile exclusiv materiale. Câştigul nemuncit este un câştig nebinecuvântat: În sudoarea feţei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce" (Fc 3, 19). Răspunsul poate fi şi mai lămurit în momentul în care acelaşi om ce şi-a dorit un beneficiu material imediat va vedea că acesta i-a adus numai nelinişte şi l-a deviat de la scopul său iniţial: unirea cu Hristos. Părăsirea sferei de unire cu Hristos înseamnă ieşirea de pe cărarea ce dreaptă, dar strâmtă şi colţuroasă, şi plasarea într-o zonă a iluzoriului.

            Definiţia de la Ioan este foarte scurtă însă extrem de concentrată. Ea este explicată practic în toată Sfânta Scriptură. Iubirea presupune învăluire, dar în acelaşi timp sacrificiu. Ea nu poate fi primită decât de o persoană care e plină de iubire, care radiază iubire. Este o iubire ce se acţionează după modelul crucii. Ori problema în cazul utilitarismului este tocmai  .... CONTINUAREA IN REVISTA RENASTEREA, IULIE/AUGUST, 2010.

Biblia ar raspunde, dar cine'o intreaba?

E o zapaceala totala: criza in sus, criza in jos; toate posturile de televiziune si trusturile de presa vorbesc doar despre aceasta criza. Unii spun ca a apus capitalismul, altii ca, doar, una din rotitele de functionare ale acestei masinarii gigantice, s-a defectat, dar toti afirma la un ison: e criza. Si criza ne orbeste pe toti si ne lasa sa ne framantam si sa nu mai dormim noptile ca...vai! e criza. Ne culcam obositi, ne trezim obositi, ne culcam suparati, ne trezim disperati. Ce e de facut?

Cred ca nu mare lucru; trebuie doar sa privim realist lucrurile, asa cum Dumnezeu, Cel care ne-a creat, ar vrea sa le vedem. Biblia, cea mai ignorata carte de catre politicieni, dar, totusi, cartea de capatai a majoritatii crestinilor, a avut, are si va avea raspuns la toate. As dori sa ma opresc asupra a catorva versete din cartea Ecclesiast, cap.11, versetele 7-9: Dulce e lumina si bine le este ochilor sa vada soarele. Ca, chiar daca omul va trai ani multi si intru toti se va veseli, e bine sa-si aminteasca de zilele intunericului, ca tare multe vor fi. Tot ce vine e desertaciune. Si cand ma gandesc ca aceste versuri au fost scrise cu multe mii de ani in urma, de catre un om care le-a avut pe toate: faima, bogatie, putere, copii si sotii; care a cunoscut atat binele cat si raul, un om in care a primat, in cele din urma, iubirea pentru intelepciune.

Cati dintre cei care se preocupa de aceasta trista si mincinoasa criza se bucura ca vad lumina soarelui mai mult decat faptul ca au cu 100 de dolari mai mult in buzunar? Cati dintre acestia constientizeaza faptul ca lumea nu se sfarseste cu aceasta criza si ca lucrurile adevarate nu intra niciodata in incidenta ei? De ce ne-am intreba...., e mai usor sa te strezezi decat sa lauzi pe Dumnezeu, e mai usor sa te plangi decat sa te bucuri pentru fiecare dimineata in care te trezesti si ii vezi pe cei dragi langa tine, pentru faptul ca poti merge pana la toaleta pe picioarele tale.

Omul secularizat uita ca tot ce vine e desertaciune; unii s-au sinucis ca si-au pierdut toti banii la bursa, altii se vor sinucide de acum incolo, tot pentru stupizenii materiale, toti insa uita ca zilele intunericului tare multe vor fi.

Sa ne trezim dimineata si sa multumim ca e criza financiara si ca noi putem vedea lumina soarelui, ca e criza financiara si noi putem sa ne bucuram de zambetul inocent al unui copil, al sotiei, al mamei, al tatalui, al fratelui sau al surorii; sa laudam pe Dumnezeu pentru ca inca suntem in viata si mai putem face ceva pentru sufletul nostru: Fiindca omul nu-si cunoaste vremea; asa cum pestii se prind in lat, tot astfel se prind fiii omului in vremea cea rea cand fara veste cade peste ei. Ecclesiast 9, 12.

Citatele au fost luate din Biblia sau Sfanta Scriptura, editie jubiliara a Sf. Sinod, Ed. IBMOR, Bucuresti - 2001.

RELATIVISMUL UMAN (I)

Astazi imi vei spune ca te-ai hotarat ca de maine sa nu mai fumezi, iar maine iti vei spune ca doar o viata ai, de ce sa nu te bucuri in voie de ea. Astazi bogatul si-a spus ca de acum o buna perioada de timp nu se va mai osteni cu nimic, ci va sta in petreceri si veselii, saltand de bucurie si lafaindu-se in desfatari lumesti, tot astazi Dumnezeu i-a zis ca sufletul  ii va fi luat. (...)

Viata urmeaza o linie preciza care incepe intr-un punct X, pe axa vesniciei, si se termina intr-un punct Y, pe aceeasi axa. Dar intre X si Y omul isi face atatea planuri ca nici nu isi mai aminteste cand a pornit din X si cum a ajuns in Y. Daca am avea constiinta micimii noastra, daca am sti ca mai avem doar o ora de trait, oare la fel ne-am comporta?

Omul este o constanta variabila! Si totusi sunt oameni la care constanta primeaza variabilitatii, sunt oameni care stiu ce vor si isi urmeaza obsesiv un plan dinainte stabilit. Insa marea masa nu e facuta din astfel de oameni, marea masa are in centrul ei inconstanta. S-ar putea ca atunci cand esti copil sa-ti fi dorit sa ajungi un chirurg celebru, iar dupa zece ani sa vezi ca ai ajuns un muncitor de santier. Cui se datoreaza aceasta? Inconstantei noastre! Cati oare nu au inceput zeci de lucruri intr-o euforie de invidiat si au ajuns la termen fara a fi finalizate? Cui se datoreaza oare acest lucru? Inconstantei noastre!

va urma