Meditatie la Marcu 1, 1-8

Meditaţie la episodul Marcu 1, 1-8. Evanghelie citită în Duminica dinainte de Botezul Domnului.

 

Iată, Eu îl trimit înaintea feţei Tale pe îngerul Meu care-ţi va pregăti calea; glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului drepte faceţi cărările lui. Mc. 1,2-3

Biserica a rânduit ca în fiecare an în duminica de dinaintea Botezului Domnului să fie citită pericopa evanghelică din Marcu 1, 1-8.

Cum ne-am obişnuit deja, Evangheliile în special şi Biblia în general, ne lasă, prin intermediul textelor prezentate, posibilitatea de a interpreta textele din mai multe puncte de vedere. Astăzi ne vom opri asupra a două aspecte, ambele legate de Ioan.

Încă din cel de-al doilea verset, atenţia ne este atrasă de două expresii: îngerul Domnului şi glasul celui ce strigă în pustie. Aceste cuvinte nu sunt ale lui Marcu, ci ale profeţilor Maleahi 3, 1 şi Isaia 40, 3. Sunt cuvinte profetice, Ioan Botezătorul este descris prin două sintagme îngerul Meu şi glasul celui ce strigă în pustie.

Două lucruri ne interesează aici: înger şi glas. Cuvântul înger, în limba greacă anghelos, înseamnă mesager, trimis, aspect confirmat de altfel de continuarea versetului care-ţi va pregăti calea. Este mesagerul lui Dumnezeu către oameni. Însă Ioan Botezătorul nu poate fi un înger, pentru că el are trup real, el este născut din Elisabeta şi Zaharia. Şi atunci, cum să interpretăm noi acest cuvânt? Ce vrea să ne spună oare acest substantiv? Printre multe alte lucruri, credem că vrea să ne transmită un mesaj clar, că viaţa lui este asemeni unui înger, fără pată sau întinăciune. Cum ar putea fi altfel? Cine ar putea pregăti calea Mântuitorului dacă nu un om curat, plin de Duhul Sfânt? Pe de altă parte el este glasul celui ce strigă în pustie: El strigă în pustie şi nu în pustiu aşa cum unii preoţi au obiceiul să o spună, nefiind atenţi la sensul pe care îl implică pustiu şi pustie. El nu poate striga în pustiu pentru că ar însemna că nimeni nu-l ascultă, în sensul de a face cele ce el spune, ori noi ştim bine că mulţimi multe se botezau. El strigă în pustie pentru că inima evreilor era înceţoşată, împietrită din pricina falsităţii şi răutăţii lor, a majorităţii evreilor. Este o pustie fără pustiu. O pustie care nu aşteaptă un Mântuitor divin ci unul lumesc.

În ce măsură ne priveşte pe noi acest episod biblic, că doar profeţia s-a împlinit, Iisus a venit şi s-a înălţat, iar Sf. Ioan Botezătorul a fost decapitat din ordinul lui Irod? Ne interesează o dată pentru că Evanghelistul Marcu ne spune limpede că acesta a fost Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi nu sfârşitul, iar atunci când ne-am aştepta să vedem sfârţitul evangheliei, adică la Înălţarea la Ceruri, Iisus spune: Mergând învăţaţi toate neamurile botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Mt. 28, 19-20, Mc. 16, 15-18. Cu alte cuvinte mesagerul Ioan, îngerul Ioan, care a pregătit calea n-a făcut decât să fie puntea de legătură între primele vestiri şi bunele-vestiri apostolice, o punte între îngeri.

Astăzi, cuvintele versetelor 2 şi 3 par la fel de actuale ca atunci. Inimile noastre au început să fie împietrite, iar Hristos veşnic, prin jertfa sa continuă este respins de răceala şi indiferenţa noastra. Aşadar: Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie! Mc. 1, 15.

AMIN!