Identitate religioasă şi ecumenism în diaspora românească

Identitate religioasă şi ecumenism în diaspora românească

- Interviu realizat cu Î.P.S. Serafim JOANTĂ, Arhiepiscop şi Mitropolit al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord -

de Pr. Liviu VIDICAN-MANCI

Pr. Liviu V.-M.  Înaltpreasfinţia Voastră, Vă aflaţi de mai bine de douăzeci de ani în Occident unde aţi avut ocazia să observaţi cum evoluează diaspora. Dacă până în 1989 diaspora românească era formată, cu precădere, din refugiaţi politic, o diaspora politică, după acest an marea masă a emigranţilor a fost formată din proletari şi intelectuali ce îşi căutau o viaţă materială mai bună. În cele care urmează aş dori să abordăm problema identităţii religioase, a culturii româneşti şi a înţelegerii ecumenismului într-o diaspora radical schimbată după anii 90’. Înainte, însă, de  a intra în problematică, aş dori să ne trasaţii câteva linii generale asupra structurii Mitropoliei pe care o păstoriţi.

Î.P.S. Serafim JOANTĂ: Da! Înainte de orice aş dori să vă spun că tipul de diasporă pe care l-aţi descris adineauri, îl numim diasporă economică. Exilul de altădată, impus de regimul comunist, astăzi a dispărut. Acest tip de diasporă a cunoscut o adevărată explozie după 1989. În ce priveşte Mitropolia Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, vă pot spune că a fost înfiinţată în 1993 la cererea unui număr impresionant de români din Germania, ea rupându-se de Arhiepiscopia Europei Occidentale şi Meridionale înfiinţate în 1948 de  mitropolitul Visarion Puiu. Desigur la început a fost şi ea Arhiepiscopie. Deci din 1993 Europa Centrală şi de Nord formează  o entitate religioasă constituită în Mitropolia noastră din două entităţi  Arhiepiscopia Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, iar din 2008 avem o Episcopie a Europei de Nord. Jurisdicţia noastră se întinde aşadar asupra acestor ţări. Suntem trei episcopi în toată Mitropolia: Eu, ca mitropolit, P.S. Macarie care vine de aici de la Cluj, la Stokolm (pentru Europa de Nord) şi P.S. episcop vicar Sofian Braşoveanul cu sediul la Munchen. 

Pr. Liviu V.-M.: Câte parohii aveţi în Mitropolia Germaniei şi a Europei de Nord? Aveţi suficiente biserici pentru oficierea serviciilor religioase?

Î.P.S. Serafim JOANTĂ: La ora actuală avem 55 de parohii, în Germania, Austria şi Luxemburg, mai multe filii, aproximativ 52 de preoţi şi mai mulţi diaconi. Problema care ne frământă şi a făcut-o de la bun început este aceia a construirii de biserici, de locaşuri proprii. În 1994, când am fost instalat ca mitropolit, în teritoriul canonic al Mitropoliei noastre, aveam doar două biserici la Malmö (Suedia) şi o capelă la Salzgitter, în rest, absolut nimic. La ora actuală, după un efort constant pe această linie, avem aproximativ 10 biserici care ne aparţin. Unele cumpărate altele construite ca cele de la Viena sau Salzburg, altele primite ca cea de la capucinii dintr-un orăşel din Austria. Avem, aşadar, zece biserici pentru cincizeci şi cinci de parohii. Vă daţi seama  patruzeci şi mai bine de parohii nu au biserici proprii unde să poată sluji preoţii! Slujim în biserici romano-catolice sau protestante pe care le închiriem sau în care suntem lăsaţi să slujim. Misiunea noastră este foarte limitată din cauza lipsei de biserici. Avem nevoie chiar de nişte săli în care să rămânem după Sf. Liturghie, fie pentru o masă, fie pentru o cafea, astfel având posibilitatea să ne cunoaştem mai bine, dat fiind faptul că majoritatea credincioşilor parcurg uneori sute de kilometri pentru a putea participa la Sf. Liturghie; sau pentru participarea la întruniri şi conferinţe. Toate acestea cu scopul de a păstra, aşa cum aţi spus şi dumneavoastră, identitatea noastră ortodoxă românească, culturală, naţională. Eu insist aici, şi acolo, pe faptul că dacă suntem români noi trebuie să conştientizăm că avem o identitate a noastră proprie. Nu poţi să fii european, universal fără o identitate proprie locală. Fiecare om în această lume s-a născut într-un anumit loc, a fost marcat de o cultură de o tradiţie, de o confesiune religioasă căreia îi aparţine. Oriunde merge în lume duce cu el această zestre. La fel şi noi românii ne ducem în Occident sau în altă parte, suntem totuşi români plecaţi dintr-o ţară, dintr-o Biserică, dintr-o cultură, dintr-o limbă. Ori, dacă le uităm sau nu vrem să ţinem cont de acestea ne vom desfigura identitar. Nu putem fi europeni, occidentali, nu pot fi german decât în măsura în care sunt român pentru că asta e identitatea mea. Şi atunci mă adaptez noilor condiţii fără să neg nimic din identitatea mea. Pentru că dacă aş face-o m-aş desfiinţa ca om şi nimeni nu mi-o cere, nimeni nu pretinde să-ţi negi identitatea, dar mă îmbogăţesc, cresc, mă dezvolt cu ceea ce întâlnesc acolo şi nu mă desfigurez uitând cine sunt... .

Pr. Liviu V.-M. : Aş face chiar o comparaţie. Dacă vom privi o pădure în ansamblul ei ea este o unitate de copaci. Apropiindu-ne mai mult, vom putea observa, că sunt diferite esenţe lemnoase. Fagul este fag, pinul este pin, salcâmul este salcâm, s.a.m.d. Cu alte cuvinte, nu e nicio problemă faptul că românii se adaptează şi se integrează în societăţile occidentale, dar e esenţial să nu-şi uite esenţa.

Se vorbeşte foarte mult despre capacitatea intelectuală deosebită a românilor,  însă şi despre problema că se pierd foarte repede ca grupuri identitare printr-o adaptare precoce... se integrează foarte repede, dar la fel de repede îşi renegă identitatea naţională şi religioasă. Aţi simţit această fragilitate spiritual-identitară la românii din Occident?

Î.P.S. Serafim JOANTĂ: Aşa este! Doar că în ultimul timp acest fenomen de absorbţie identitară, datorită Bisericii, este din ce în ce mai rar întâlnit. Nicio altă instituţie românească din Occident nu face atât de mult pentru păstrarea identităţii românilor. Trebuie precizat că Biserica nu încearcă crearea unor ghetouri etnice. Departe de noi gândul acesta! Dorim să ne integrăm, este firesc, este normal, altfel ai fi ca un intrus, dar fără pierderea identităţii. Şi atunci eu nu înţeleg de ce unii dintre românii noştri nu vor ca copiii lor să înveţe acasă limba română, sau la şcolile de duminica. Unii români sunt reticenţi spunându-şi că e mult mai bine ca pruncii lor să înveţe limba germană sau franceză sau altă limbă şi să nu-i mai încarce cu limba română. Aceasta este o gândire total nesănătoasă, pentru că copilul învaţă uşor mai multe limbi în acelaşi timp, iar acest lucru este o îmbogăţire. Ori, noi încercăm să-i sensibilizăm şi îi îndemnăm să-şi înveţe copiii limba română, pentru că germana sau oricare altă limbă o pot învăţa foarte uşor. Sigur, sunt multe cazuri, şi sper că sunt majoritare a celor care vorbesc, cu copii în limba română, acasă. Noi insistăm foarte mult pe această identitate care nu numai că este atât de bogată pentru că este vorba de Ortodoxie. Nemţii, occidentalii în general, catolici şi evanghelici când se apropie de valorile Ortodoxiei realizează bogăţia extraordinară şi faptul că acesta este creştinismul autentic, creştinismul care are vână mistică, spirituală, duhovnicească, cum nu au celelalte confesiuni care înseamnă de fapt, salvarea omului modern. Nu o spunea Malraux acum aproape o sută şi mai bine de ani că viitorul creştin va fi mistic sau nu va fi deloc?, ori Runciman, un mare bizantinolog englez, spunea că viitorul creştinismului este Ortodoxia, pentru dimensiunea ei mistică, sacramentală, Liturghia ei, pentru frumuseţea icoanelor ei, pentru faptul că pune accentul pe interiorizarea omului pe unirea minţii cu inima cu liturghia ei, ori asta îl salvează pe om. Omul modern se împrăştie în lumea care vine asupra lui ca un tăvălug. Tu, ca om, dacă nu ai resorturi interioare, nu te uneşti cu Dumnezeu în inima ta, nu mai ai capacitatea să-ţi cobori mintea în inimă şi să te uneşti cu Dumnezeu, să te interiorizezi prin rugăciune, să te laşi inundat de frumuseţea rugăciunii, prin care primeşti puteri noi, curaj, te pierzi în lumea aceasta; şi deci dacă noi avem această identitate, atât de bogată râvnită de alţii trebuie să ne bucurăm de ea. Occidentalii îşi dau seama că au pierdut această vână spirituală, de aceea mulţi dintre ei caută adevărul în religiile orientale care îi ajută să se interiorizeze, ori noi avem aici Ortodoxia noastră. Este datoria ortodocşilor să ne ducem în lume să  transmitem lumii bogăţia noastră cum încercăm să facem noi. Să ştiţi că rămân uimit de cît interes poate ridica o biserică Ortodoxă în Occident. De exemplu biserica noastră din Nürenberg: primim anual sute, dacă nu chiar zeci de mii de grupuri care rămân uimiţi de frumuseţea picturilor. Ascultă cu atât interes când le vorbim de spiritualitatea ortodoxă, de Liturghia uşoară, de rugăciunea lui Iisus, de monahismul nostru, şi mulţi s-ar converti imediat, numai că nu e uşor să te converteşti, pentru că trebuie să renunţi la ceva...noi slujim în limba română acolo ori aceştia nu înţeleg limba, e foarte greu, dar ei sunt entuziazmaţi....iar noi poate ne ruşinăm de ea, ...

Pr. Liviu V.-M.:  sau ne ferim de ea...

Î.P.S. Serafim JOANTĂ: ne ascundem, nu o cunoaştem, foarte mulţi nu o cunoaştem, e adevărat că suntem superficiali. Ne ducem în Occident dar nu ştim mare lucru despre Ortodoxie, nu o cunoaştem ci doar afirmăm că suntem ortodocşi. Marea şansă pe care o avem sunt parohiile ce se înmulţesc tot mai mult şi că românii noştri pot avea la îndemână Biserica. Dacă nu au avut-o la îndemână acasă, pentru că au ignorat-o, acolo întâmpinând mai multe greutăţi şi trăind oarecum drama împrăştierii a plecării de acasă, pentru că e o dramă e o suferinţă, iar acest sprijin îl poţi găsi doar în Biserică. Şi, Dumnezeu să fie lăudat, că avem aceste biserici. Când te duci în Italia, în Spania, unde sunt foarte mulţi români, este o viaţă extraordinar de ferventă, de dinamică. Toată lumea cântă, preoţii slujesc frumos, pentru că noi episcopii am zis să fim misionari şi să slujim Sf. Liturghia foarte frumos şi foarte inteligibil, să citim rugăciunile cu voce tare şi inteligibil. Să citim rugăciunile cu voce tare. La sfinţirea darurilor de pildă să citim cu voce tare să se coboare Duhul Sfânt... Să fie pâinea aceasta ..., iar credincioşii să rostească Amin!, adică Aşa să fie Doamne, pecetluind prin răspunsul lor rugăciunea preotului. Pâinea să se transforme în Trupul Domnului iar vinul în Sângele Domnului. Oamenii devin conştienţi de ceea se întâmplă la Sfânta Liturghie dacă participă activ. Mulţi declară că trăiesc Liturghia aşa cum nu au trăit-o în ţară. Mulţi nu au participat la Liturghie în ţară, iar în Occident şi-au descoperit propria identitate ortodoxă. Se întâmplă adevărate minuni în acest sens prin lucrarea misionară a Bisericii noastre.

Pr. Liviu V.-M.: Înaltpreasfinţia Voastră am avut ocazia să cunosc îndeaproape diaspora ortodoxă din Occident şi îndeosebi pe cea din Paris. Aici am observat că o bună parte dintre cei care studiază în Occident sunt nişte spirite deschise chiar ecumeniste. Asupra Ecumenismului planează o ceaţă, o pâclă, nu ştim foarte bine ce vrea să spună acest Ecumenism. Cum aţi defini Ecumenismul, pentru că pe de o parte este apreciat, dar pe de alta este blamat şi neînţeles?

Î.P.S. Serafim JOANTĂ: Eu ştiu foarte bine care este situaţia, la noi, mai cu seamă. Atâtea medii, în rândul monahale mai cu seamă, dar şi a tinerilor care au făcut un pic de teologie, toţi sunt neîncrezători în mişcarea aceasta ecumenică, în Ecumenism. Ecumenismul a devenit un cuvânt blamabil. Ne şi ferim să-l folosim pentru că stârneşte o repulsie. Dacă suntem angajaţi în Ecumenism (n-aş putea spune nici eu prea multe despre ce înseamnă angajare în Ecumenism) credem că ne-am pierdut identitatea ortodoxă, că facem compromisuri cu protestanţii şi catolicii. Ecumenismul adevărat, despre care ştiu foarte puţin, este efortul sincer curat, sfânt de a căuta împreună creştinii de diferite confesiuni unitatea pe care Biserica a avut-o în ultimul mileniu. Noi uităm că mesajul pe care l-a lăsat Mântuitorul fiind pe cruce a fost ca toţi să fie una. Şi uitaţi drama creştinilor de un mileniu şi mai bine, că sunt dezbinaţi mai mult decât orice religie din lume. Şi atunci, noi, ce facem?  Suntem mulţumiţi că ne dezbinăm şi că pe zi ce trece apar tot mai multe secte, că ne urâm că nu ne înţelegem... şi atunci Ecumenismul acesta care a apărut la sfârşitul sec. al XIX-lea, deja, dar, la începutul secolului al XX-lea, cu deosebire, după care s-a structurat în CEB, s.a.m.d este tocmai efortul acestor creştini de diferite confesiuni şi cu precădere al confesiunilor istorice: al ortodocşilor, catolicilor, protestanţilor, toate acestea se pun, într-un efort sincer, curat, se aşează la masa dialogului pentru a examina cum s-a ajuns la această stare de dezbinare. Noi ortodocşii le dăm mărturia Bisericii ce şi-a păstrat neîntinată tradiţia şi cultul. B.O. este cea care a continuat în toată existenţa ei istorică, Biserica Apostolică, a Sfinţilor Părinţi a Sinoadelor Ecumenice într-o continuitate neîntreruptă şi autentică. Noi suntem martori ai acelei Biserici nedespărţite din primul mileniu. Pentru că în Occident au apărut Reforma şi, înainte, separarea Bisericii Occidentale, care mai târziu s-a numit Romano-catolică, iar noi Ortodocşi. Pentru că înainte toţi eram catolici şi ortodocşi. Şi atunci ne punem la masa dialogului şi vorbim şi tratăm diferite teme teologice care ne diferenţiază şi le analizăm. Deci, ce păcat?, faptul că stăm de vorbă, în loc să ne urâm şi să ne blamăm, de vreme ce suntem totuşi creştini din moment ce am fost botezaţi în numele Sfintei Treimi. Chiar dacă botezul în Apus nu se mai face de multă vreme prin cufundare, ci prin stropire, să nu uităm că secole de-a rândul aici în Transilvania şi noi ortodocşii l-am făcut prin stropire, deci dacă se face în numele Sfintei Treimi al Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, înseamnă că toţi cei botezaţi în acest fel sunt creştini. Eu nu pot să spun că catolicii nu sunt creştini, protestanţii nu sunt creştini, din moment ce au fost botezaţi ca şi creştini, dar trebuie să avem minima înţelegere că fiecare s-a născut într-o parte a lumii, în Occident să zicem pentru aceştia; fiecare s-a născut într-o Biserică, într-o tradiţie, care l-a marcat. Fiecare are o identitate proprie. Am vorbit despre identitatea noastră ortodoxă. Ori, eu mă bucur de identitatea mea, mă bucur să o afirm. Ori, tot aşa se bucură şi un catolic sau un protestant de identitatea lui pentru că a primit-o prin tradiţie, prin laptele mamei sale. Ei nu au conştiinţa, cum o avem noi despre ei, că sunt rătăciţi că sunt eretici. Din contră, ei cred că merg pe linia cea bună şi se silesc fiecare după tradiţia sa, se străduie să fie creştini, să facă bine, să se roage, să se nevoiască... păi când întâlnesc monahi catolici care duc o viaţă atât de ascetică, de strictă, cu atâta rugăciune, cu atâta nevoinţă. Cum să spun că aceştia sunt rătăciţi şi că merg în Iad? Ferească-mă Dumnezeu....să pot afirma asemenea lucruri!

Pr. Liviu V.-M.: Ne facem judecători...

Î.P.S. Serafim JOANTĂ: Ne facem judecători! Eu am fost ajutat acolo, vă mărturisesc, mai mult de străini decât de fraţii mei români. Că românii nu au o situaţie foarte bună, ori cei care au nu sunt ataşaţi de Biserică. Atunci m-au văzut aceştia că am nevoie de ajutor şi ne-au ajutat ei. După cum v-am mai spus în marea majoritate a parohiilor slujim în bisericile oferite de ei. Sunt de 23 de ani în Occident şi niciodată n-a venit cineva la mine să-mi spună că slujesc prea mult (pentru că zilnic slujim Sf. Liturghie, pentru că la Nürenberg avem program de mănăstire) s-au să mă întrebe de ce mă rog. Dimpotrivă se bucură că ne rugăm. Şi eu m-aş bucura că în Biserica Catolică cât mai mulţi se roagă, sau că la protestanţi se roagă, pentru că rugăciunea ne apropie. Ori, când ne apropiem, când dialogăm nu însemnă, deloc, că facem vreun compromis, cel puţin noi ortodocşii, pentru că noi dăm mărturia Bisericii celei Una din primul mileniu. Prezenţa noastră este absolut necesară, să ne cunoască... şi atunci ei nici nu aşteaptă să facem vreun compromis pe linie de credinţă. Ori, tragedia este tocmai neînţelegerea acestui fapt, că toţi cred că dacă noi promovăm dialogul noi ne  pierdem identitatea nu mai suntem ortodocşi. Nu-i adevărat! O spun ca Sf. Pavel: o spun în nebunia mea... sunt mai ortodox de când sunt în străinătate de cât atunci când eram în ţară. În ţară nu conştientizam Ortodoxia şi valorile ei. Acolo îmi dau seama de valorile ei tocmai văzându-i pe ceilalţi şi mă văd cât sunt de necesar să dau mărturie despre Biserica Ortodoxă. Deci nu e vorba de absolut niciun compromis, niciun sincretism, sau vreo religie nouă, cum vor unii să spună că s-ar crea prin ecumenism. Intenţia este întoarcerea la Biserica Primară la unitatea Bisericii să împlinim rugăciunea Mântuitorului ca toţi să fie una. Trebuie să vedem realitatea aşa cum este. Numărul creştinilor scade pe zi ce trece, natalitatea este foarte scăzută, iar sociologii anticipează că în opt până la zece generaţii vom fi doar o minoritate în Europa, în defavoarea altor religii. Deci este ceasul să ne trezim şi să ne apropiem unii de alţii, dar fără să facem nici un fel de confuzie. Fără ca noi ortodocşii să renunţăm la credinţa şi identitatea noastră, ci să rămânem mărturie.

Pr. Liviu V.-M. : Înaltpreasfinţia Voastră, vă mulţumesc, pentru acest interviu!