De ce ma plang?

Adesea ma intreb de ce ma plang ca sunt obosit, ca sunt ocupat, ca sunt depasit de situatie, ca ma doare capul, ca mi-e foame, ca cineva drag m-a suparat, s.m.d., dar imi spun mult prea rar, bucura-te că poţi fi ocupat, depăşit de situaţie, supărat ş.m.d.. De ce spun acestea? Pentru ca toate aceste mici inconveniente se întâmplă oamenilor normali, pentru care nu e o problemă să facă o plimbare, nici să asculte o muzică, nici să conducă o maşină, pentru că fizic sunt integri.
Se spune ca o buna parte dintre persoanele ajunse la varsta pensionarii, care in tinerete au fost foarte active, ajung intr-o depresie teribilă, unele dintre ele murind la puţini ani după evenimentul menţionat. Probabil că există puţină exagerare în această afirmaţie, dar un sâmbure de adevăr tot conţine, oamenii acestia se trezesc in incapacitatea de a mai face ceea ce o viata au putut si au stiut sa faca, dar eu cred ca tragedia incepe de la 70 de ani in sus.
În cele din urmă mai bine e să spunem că suntem obosiţi, că suntem stresaţi, că avem probleme la servici, decât să spunem că ne-ar prinde bine o plimbare prin parc, dar nu are cine să ne ajute, că am vrea să mergem la servici dar suntem imobilizaţi într-un cărucior cu rotile.
Obişnuiesc să spun că viaţa este frumoasă, dar intensitatea cu care o trăim contribuie mult la gradul frumuseţii ei.