Din tot ce-am avut mi-ai rămas doar tu.
Şi... ce-am avut încât invoc stringent ce am pierdut?! Of mi-e teamă că mi-am legat sufletul de lucruri mărunte, ce mi-au adus o bucurie de-o secundă prelungită, ori aparenţe ce m-au înşelat făcându-mă să rânjesc de bucurie asemeni unui căpcăun după un festin bogat.
De unde şi până unde să strig şi să gem că am pierdut ceva rămânând doar cu tine. Căci nici măcar tu, amintire, nu esti a mea ci a trecutului ce secvenţial îmi reiterează episoade mai mult sau mai puţin veridice din pasajul meu teluric.
M-au părăsit toţi doar tu mi-ai rămas!
Monologul despre Amintire aduce aminte intr-un fel de monologurile lui Hamlet despre desertaciunea omului, cu a fi si a nu fi...ultimele cuvinte din Hamlet sunt: "restul e tacere...", am zice- restul e amintire. Ar fi o amintire totul, daca n-ar ramane faptele dupa noi, care permanentizeaza pt vesnicie tot ceea ce facem, in bine sau rau. ar fi bine sa adunam cat mai multe amintiri "bune" si frumoase, alaturi de aceleasi fapte bune, iar nu cosmaruri de amintiri din care se va forma iadul. felicitari autorului!
RăspundețiȘtergere