Meleaguri Romanesti

Ieri, 8 noiembrie, sarbatoare a Sfintilor Mihail si Gavriil si a tuturor puterilor ceresti, am facut cunostinta cu un loc pe care niciodata nu mi l/am imaginat: Muntele Sacelului. E in judetul Cluj si nu e departe de Muntele Baisorii, dar e mult mai putin cunoscut. 

A fost o zi de exceptie, din punct de vedere meteorologic si am reusit sa urcam cu masinile pana sus, pe un drum forestier construit in serpentine. Acolo, sus, pe creasta muntelui, ca un turn de observatie, ascunsa intre padurile de stejar, fag si mesteacan, vegheaza o bisericuta care poarta hramul Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil. E un loc cu adevarat binecuvantat de Dumnezeu de unde poti vedea cel putin patru randuri de coline, atunci cand nu e foarte limpede zarea, si, proabil mai multe cand nu e umiditatea foarte crescuta.

In acest cuib de vulturi, nu traiesc mai mult de cateva zeci de suflete, cu chipurile senine si bujori in obraji, a caror ocupatie de baza este taiatul lemnelor si cresterea bovinelor, cu alt tip de agrigultura neputandu-se ocupa din cauza calitatii pamantului. Unii mai au si cate o pastravarie, dar acestia fac parte din clasa celor foarte avuti. Gospodariile lor sunt presarate la diferite niveluri si altitudini, incat iti creaza impresia unor ciuperci de pasune uriase. O parte dintre acestia nu au nici macar electicitate, dar nici nu par a fi foarte ingrijorati din aceasta pricina. Chipul tinerilor, insa, este scump la vedere. Comunitatea este formata dintr-o majoritate ingrijoratoare de varstnci, semn ca peste cativa ani locurile acestea vor deveni doar o amintire si nu un loc de conviventa. 

Sunt locuri care te impresioneaza prin frumusetea lor virgina, prin oamenii care le locuiesc, prin tot ce acund, dar mai ales prin linistea si implinirea pe care ti- ofera, sunt locuri in care te simti cu adevarat o fiinta umana si nu un robot antopoid.