vineri, 10 septembrie 2010

De ce un doctorat nu poate fi finalizat in doi ani?!


Sistemul Bologna a adus in peisajul universitar romanesc o seama de modificari, mai mult sau mai  putin benefice. Una dintre ele avea ca scop modificarea numarului de ani acordati intocmirii unei teze de doctorat. S-a ajuns la concluzia (aproape absurda) ca un doctorat poate fi terminat in trei ani, impofida evidentei neconcordanţe a planului cu realitatea. Scoala doctorala (sa ma ierte cei care stiu, deja, despre ce este vorba) presupune un an in care se sustin referate la diferite discipline de profil, in timp ce in urmatorii ani se sustin trei referate, care pot fi, sau nu, parte constitutiva din teza. La finalul celor trei ani....teza.
Ori, din nefericire, cei care au gandit acest sistem se pare ca au avut parte de un alt regim. Multi si-au sustinut tezele in cinci, sase, chiar zece ani. Ori cei de astazi...?
Pentru a nu mai lungi discutia, spuneti-mi, vi se pare normala o astfel de reglementare?
Care o fi scopul acestei anomalii (iertati-mi declararea anticipata a pozitiei)?

ASTEPT PARERI!

3 comentarii:

  1. Cunoastem aberatia. Asta e, de fapt, anticipat sau nu! Imi amintesc de aventura tezei de doctorat in Geografie a fratelui meu. Cred ca a terminat-o in cinci ani. Dar, tinand cont ca era Geografie, erau necesare zeci de harti facute (nu luate de pe Google...), de incursiuni in teritoriul Maramuresului (tema lucrarii...), de cersit statistici de la primariile de care apartineau cele 63 de localitati cuprinse in studiu... e de inteles. Si la teza a fost ajutat de inca cel putin patru oameni (chestii "marunte": tabele, tehnoredactare, harti...). Nu mai precizez ca intre timp a predat cu norma intreaga. Stim cum e, nu?
    Probabil cei care implementeaza asemenea hotarari si termene au impresia ca doctorandul are opt ore pe zi ca scop prim in viata studiul si lucrul la teza. Nu familie. Nu loc de munca.. Nu carte de munca... Idealul doctorandului ar reprezenta un aproape-tanar trecut de 25 de ani, singur, fara implicatii "inutile" de gen familie, devotat intru totul cercetarii... Oare cati sa fie chiar asa?

    RăspundețiȘtergere
  2. Probabil pentru ca el poate sa fie finalizat intr-un an.

    Doamne ajuta!

    Paula

    RăspundețiȘtergere
  3. Cred ca este o alta metoda de adus bani la universitati, prin taxele de prelungire si prin cea de sustinere (5 000 de lei noi...pentru ce?!?). Probabil este si o cale de a face inaccesibil doctoratul celor din afara sistemului de invatamant (ca mine). Sunt prea multi care se bat in piept cu diploma de doctor si nu mai scriu un articol dupa absolvire...
    Ierom. Mihail

    RăspundețiȘtergere

POSTATI COMENTARIILE DUMNEAVOASTRA!
Bifati casutele openID mentionand adresa dv. de e-mail SAU bifati anonym. Pentru cei cu un cont google/bloger bifati casuta corespunzatoare.
VA MULTUMESC PENTRU IMPLICARE! Liviu VIDICAN-MANCI