M-am considerat intotdeauna un spirit deschis si luminat de ideile tolerantei. Inca din studentie mi s-a parut ca nu este foarte corect sa te iei de crezul nimanui si nici sa ii prezinti crezul tau atata timp cat el nu este dispus sa ti-l impartaseasca. In ce priveste ecumenismul, nu eram nici rece dar nici fierbinte, adica ma situam intr-o zona de indiferenta. Timpul a trecut si am ajuns sa studiez chiar Ecumenismul, in capitala Frantei. Parisul, oras cosmopolit si plurireligios m-a facut sa devin si mai indulgent cu cei de alte confesiuni si religii, sa imi vad si mai intim de patratica ca mea confesionala si sa accept ideea ca si altii pot sa se mantuiasca, pe principiul ca ''Vantul sufla unde vrea''. Cu toate acestea, dupa nici doi ani de cand m-am intors, am realizat ca ma indrept inspre o zona destul de sensibila, aceea a unui tip de conservatorism moderat.
Cum sa ma explic? In privinta sentimetelor mele fata de celelalte confesiuni *atentie confesiuni nu oamnei* nu pot sa spun ca am schimbat mare lucru. Dar, daca acum cativa ani credeam ca Adevarul poate fi impartit, adica sa fie si la noi dar si la ei, acum nu mai cred acest lucru. Sigur ca argumentele le am dar nu le voi expune aici pentru ca imi par a fi prea lungi. Pe de alta parte simt o mai mare deschidere pentru membrii acestor confesiuni. Adesea mi-e dor sa le vorbesc, sa-i ascult si sa le impartasesc din experientele mele ca ortodox. Cu toate acestea crezul, care cred ma face sa fiu mai conservator decat eram inainte, este ca Adevarul nu poate fi decat intr-un singur lor, neimpartit, nedespartit, neamestecat si neschimbat.
Sunt eu un intolerant? Am devenit eu un conservator? ......
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
POSTATI COMENTARIILE DUMNEAVOASTRA!
Bifati casutele openID mentionand adresa dv. de e-mail SAU bifati anonym. Pentru cei cu un cont google/bloger bifati casuta corespunzatoare.
VA MULTUMESC PENTRU IMPLICARE! Liviu VIDICAN-MANCI