Tot mai departe de o întâlnire Panortodoxă. De ce...?
Luna lui Mai vine cu noi surprize pentru lumea ortodoxă, sau cel puţin aşa pare. Un nou conflict se întrezăreşte între Biserica Ortodoxă Rusă şi cea a Constantinopolului. Motivul? .... să-l urmărim mai jos.
În data de 9 ianuarie 2008 Sfântul Sinod al Patriarhiei Constantinopolului a trasat cu linii precise frontierele mitopoliei Hong Kong-ului, înfiinţată în 1996. În jurisdicţia sa cuprinde Republica populară Chineză precum şi o seamă de state din Asia de Sud-Est. La măsurile luate de Constantinopol, în data de 15 aprilie 2008 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a declarat printre multe altele şi cele care urmează: Sfântul Sinod notează cu profund regret că decizia Sinodului Patriarhiei Constantinopolului din 9 ianuarie 2008 asupra reorganizării mitropoliei Hong-Kong (...) presupune un atac la drepturile Bisericii Ortodoxe din China.
În acest caz se impunea o întrebare: Se confruntă, oare, cele două Patriarhii cu o problemă identică celei din 1996, referitoare la Estonia sau nu?
Prezenţa Bisericii Ortodoxe Ruse în China este atestată documentar, pentru prima dată, în secolul al XVII-lea, când în Peikin sau Beijing, ajunge preotul misionar Maxime Leontiev. În 1713 s-au pus bazele primei misiuni ortodoxe din China. În 1902 Biserica Ortodoxă Rusă a luat decizia de a numi pe protopopul celei de-a XVIII-a misiuni, Inocenţiu Figurovsky, episcop de Pereslav. Această, relativ, tânără Biserică şi-a consolidat bazele prin cei 222 de martiri pe care Biserica Rusă i-a canonizat în urma şedinţei numărul 2874 din 22 aprilie 1902. În 1922 s-a înfiinţat episcopia Peikinului, care cuprindea vicariatele Shanghai şi Tianjin, numit mai târziu Hankou, de asemenea episcopia Harbin care cuprindea vicariatele Hailar şi Qiqihar. În 1934 vicariatul Xinjiang a fost integrat în dioceza Peikinului.
În urma deciziei Sfântului Sinod al Bisericii Ruse, din 23 noiembrie 1956, toate bisericile din China au trecut sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Chineze care a devenit autonomă. Patriarhul chinez urma să fie ales de către patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii. Această decizie a fost luată în 30 mai 1957 atunci cînd la Moscova a avut loc hirotonia patriarhului Vasile Shuang, episcop al Peikinului şi al Chinei. După moartea acestuia în 1962 şi a episcopului de Shanghai în 1965, Biserica Ortodoxă Chineză a rămas fără conducător. Viaţa în China devenise imposibilă pentru creştinii ortodocşi. Lucrurile aveau însă să se schimbe în decursul anilor 1990-1992, cel puţin pentru Biserica Ortodoxă Rusă. E adevărat că şi-a revenit destul de greu din abisul în care a fost împinsă de către regimurile totalitare ruseşti, dar începând cu 1995-1996 a început să dea primele semne de renaştere. Prin decizia din 17 februarie 1997 Sinodul Bisericii Ruse a hotărât că întrucât Biserica Ortodoxă Chineză nu are un superior al ierarhilor, Biserica Ortodoxă Rusă să fie cea care are grijă de bunul mers al acesteia.
După o perioadă de abandon Biserica şi-a reluat activităţile, bisericile fiind repuse în drepturi iar studenţii chinezi ortodocşi studiază în centre importante ale Rusiei. Cu toată acestea Bisrerica Ortodoxă Chineză este departe de o funcţionalitate în normalitate, motiv pentru care Biserica Rusă duce tratative cu Republica Populară Chineză, în vederea ajungerii la normalitate. Actualmente Biserica Ortodoxă Chineză are câteva mii de credincioşi în centre ca Peikin, Shanghai şi în provincia Heilongjiang, în regiunile autonome ale Xinjiang-ului şi a Mongoliei-Centrale.
Gestul Patriarhiei Constantinopolului este deosebit de grav din perspectivă rusă. Acesta încalcă articolul 39 al Sinodului VI Ecumenic precum şi 39 Apostolic şi alte câteva directive sinodale. Iată ce afirmă Biserica Ortodoxă Rusă: Sfântul Sinod al Bisericii Constantinopolului a decis să zidească pe fundaţia altuia (Rom.15, 20), declarând China continentală ca fiind parte integrantă a mitropoliei sale din Hong Kong.
Toate acestea vin pe fondul unor tensiuni fără precedent între cele două entităţi eclisiale ortodoxe. Butoiul cu buldere a explodat în 1996, prin reînoirea de către Constantinopol, la cererea Estoniei, a Tomusului din 1923 prin care Biserica Ortodoxă Estoniană a ieşit de sub tutela Bisericii Ortodoxe Ruse, considerată (de către estonieni) mai mult o prezenţă politică decât una religioasă. Întâlnirile de la Belgrad din 2006 şi Ravena 2007, dintre comisiile Bisericilor Ortodoxe şi Biserica Catolică, au fost un semi eşec, dacă e să vorbim de retragerea de la masa tratativelor, de fiecare dată, a delegaţiilor ruse, al căror motiv principal era, participarea Bisericii Estoniei, pe care ei nu o recunosc ca parte independentă.
Din nefericire aceste evenimente se petrec în momentul în care Biserica Ortodoxă are nevoie acută de o întrunire Panortodoxă, lucru pe care îl simte toată lumea. În acest sens patriarhul ecumenic Bartolomeu I şi-a exprimat dorinţa, printr-o invitaţie lansată tuturor Patriarhilor ortodocşi de a se întâlni la Constantinopol în perioada 9-12 octombrie 2008, aceasta după întâlnirea preparatoare care va avea loc la Rhodos între 18-21 iunie.
Oare va participa Rusia? Oare vor reuşi să treacă peste problemele jursidicţionale uninindu-se pentru Ortodoxiei? Cât va mai dura această atitudine sterilă şi dăunătoare? Răspunsul îl vom afla cel mai probabil la finalul verii, cu toate că la ceea ce se petrece acum, nu am putea spera la mai mult decât a fost, dar,.... Duhul suflă unde voieşte.