Jean-Paul LARCHET, Acesta este trupul Meu..., traducere Marinela BOJIN, ed.Sophia, Bucureşti, 2006, 126pp.
Problema trupului şi a raportării omului contemporan à la chair a devenit în ultimele decenii de maximă actualitate (aceasta după ce Antichitatea a fost impregnată de disputele dintre creştini şi gnostici asupra părţii somatice). Presa a avut rolul de avocat al diavolului sau, poate mai bine spus, diavolul a luat chipul presei amplificând această problemă în contemporaneitate dar încercând să o relativizeze. Pornografia şi exploatarea vizuală a trupului uman a adus în mintea individului depersonalizat doar forme fără fond. Pentru lămurirea acestor situaţii a fost şi este nevoie de studii serioase. Şi sunt! Dintre cărţile tipărite în România, pe această temă, una dintre cele mai captivante, pare a fi cea a lui Jean-Paul Larchet.Publicată pentru prima dată în 1996 în Franţa la editurile La Joie de lire, din Geneva, a fost oferită publicului românesc în 2006 prin traducătoarea Marinela Bojin şi editura Sophia. Cu un titlu mai condensat decât cel în franceză[1] cartea se prezintă ca o abordare a chestiunii trupului în lumina scrierilor Sfinţilor Părinţi cu o reflectare în actualitate.
Lucrarea se împarte în şase părţi mari: Starea dintâi a trupului (pp. 15-46); Trupul păcatului (pp. 47-62); Trupul mântuit şi îndumnezeit prin Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu (pp. 63-73); Rostul trupului în viaţa duhovnicească (pp. 73-110); Trupul transfigurat şi îndumnezeit, „trupul slavei” (pp. 111-116); Moartea şi învierea trupului (pp. 117-125).
Nu am greşi deloc dacă am împărţi-o în două secţiuni mari: o primă parte în care este prezentată viziunea Părinţilor în lumina Sfintei Scripturi asupra trupului şi o a doua în care realitatea trupului este descrisă aşa cum omul post-modern o percepe; fiecare parte cuprinzând câte trei din cele şase capitole.
Scopul acestei lucrări este de a pune în vederea cititorului rolul deosebit de important pe care îl are trupul în iconomia mântuirii fiecărei persoane. Prezentând viziunea şcolii filozofice antice, aristotelice şi platonice cu privire la trup, şi trecând-o prin viziunea gnostică, autorul operează într-o manieră clară cu citatele şi ideile Sfinţilor Părinţi asupra aceleiaşi realităţi materiale: trupul.
Dacă pentru platonician, neoplatonician, origenist sau gnostic, trupul nu este altceva decât un avatar al sufletului, o închisoarea a spiritului, o operă inferioară, pentru Părinţii Bisericii trupul este un templu al Duhului Sfânt. Părinţii n-au exagerat niciodată vreuna din cele două părţi ale omului. Omul se autodefineşte ca o fiinţă dihotomică, ca punct de intersecţie al verticalei cu orizontala. Dar afirmând totodată că trupul face parte integrantă din făptura omului, că e, ca şi sufletul, vrednic de preţuire, că e, şi el, creat de Dumnezeu şi are aceeaşi înaltă menire, Părinţii se împotrivesc concepţiilor spiritualiste. Ele susţin că trupul n-ar fi decât un avatar al sufletului, semnul căderii sale, pricină de necurăţie, mormânt în care, întâmplător, zace închis, ceva ce nu-i e propriu şi necesar, ci simplă adăugire; şi că esenţa omului e singur sufletul, care nu se poate manifesta şi împlini decât prin desprinderea din legăturile trupului şi printr-o sporită lepădare de el (p. 21).
Lucrarea are o dublă valoare, aceasta întărind caracterul profund teologic al autorului. Jocul perfect dintre opinia părinţilor şi adaptarea acesteia la realitatea socială contemporană face din lucrare o operă ce te provoacă la lectură.
Dacă în capitolele: Starea dintâi a trupului (pp. 15-46); Trupul păcatului (pp. 47-62); se poate constata cum în opinia unor Sfinţi Părinţi ca: Grigorie de Nyssa sau Maxim Mărturisitorul, păcatul s-a amestecat cu firea omenească şi de aceea prin naşterea din sămânţă se naşte şi omul păcătos, Trupul mântuit şi îndumnezeit prin Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu (pp. 63-73) are rolul să îl pună pe omul ce dispreţuieşte trupul într-o stare interogativă. Trupul nu poate fi dispreţuit pentru că Însuşi Fiul lui Dumnezeu l-a cinstit prin întruparea Sa (p. 63). Rolul trupului este unul foarte precis, el ajută la îndumnezeirea omului şi revenirea lui la starea de bărbat desăvârşit.
Viaţa duhovnicească nu poate fi desăvârşită dacă trupul este desconsiderat în manieră gnostică sau oricare alta. Creştinul este mădular al Trupului lui Hristos, (pp. 73-74) ori tocmai trupul îi dă această calitate, prin faptul că prin el se primesc Sfintele Taine (pp. 74-78). Pentru cei care din pricina trupului desconsideră Tainele lui Dumnezeu, ca Nunta, Larchet, în nota Sfinţilor Maxim, Clement Alexandrinul sau Ioan Gură de Aur, afirmă: în sânul căsătoriei nu legătura trupească este.... CONTINUAREA IN REVISTA TABOR, AUGUST/2010.
