De la anotimp la timp...ul alegerilor de toamna

Toamna aceasta nu vine cu miros de frunze uscate si mere coapte, ci cu miros de campanie electorala, promisiuni la pachet, minciunele ambalate in staniol aurit si zambete altruiste. Ingerasii care promit atatea bunatati cu toate ca inca nu a fost declarata campania electorala deschisa, ei au inceput incalzirea, (lectie luata probabil de la sportivi, ca o incalzire buna te fereste de accidentari) in speranta ca atunci cand vor intra in linie dreapta vor reusi inca o data sa duca cu zaharelul pe electoratul, satul dar si lihnit de povestioarele cu Prasl(ii) cei voinici.
Problemele sunt aceleasi, toate-s noi si vechi is toate, daca ar fi sa citez pe celebrul nostru poet, programele viitoarei guvernari sunt care mai de care mai complexe si mai unse cu glazura, fruntile politicienilor schiteaza inceputul unei sfortari, propozitiile sunt din ce in ce mai nuantate, urmand parca o retorica antica. Si totusi, un lucru ma uimeste,atitudinea fata de Biserica. Domnii nostri guvernanti si nu numai, prin intermediul marilor trusturi de pressa, parca au uitat sa mai arunce cu invective in Biserica ( aceasta daca e sa uitam de statistica de acu' o luna, in care oamenii aveau mai multa incredere in pompieri armata si politie decat in Biserica)... Hei., sa nu ma intelegeti gresit politicienii nu au lovit niciodata in Biserica, ci doar prin intermediari , hm... Asadar, ce se intampla? S-a cumintit dintr-o data pressa si a apucat-o frica de Dumnezeu, sau cei care stau in spatele colosilor presei romanesti considera ca nu e momentul sa mai caute nod in papura?
Se tot vorbeste de puterea religiei, dar cu voce joasa ca nu cumva, vreo propozitie nefericita sa starneasca ceva idei in capul vreunui geniu ce apare tot mai des pe la TV. Si totusi, politicienii incearca sa profite din nou. Si cred ca vor reusi (tot din nou) sa atraga electoratul prin chipurile evlavioase pe care le-au inchiriat acu' in prag de campanie.
Oare nu s-a saturat poporul acesta de manipularea murdara a clasei politice? Oare nu s-a saturat de a fi calcat in picioare la fiecare patru ani, sau s-a obisnuit atat de mult cu promisiunile incat are impresia ca intr-o zi vor fi adevarate?
Interesant! Astept in aceasta campanie sa vad noi atacuri la adresa Bisericii, credeti ca vor fi?

Grăbit...

Dacă stau să mă gandesc bine, niciodată nu am avut suficientă răbdare să las lucrurile să meargă de la sine. Tot timpul am încercat să le grăbesc, pentru că în mine ardea dorinţa de a le vedea începute şi chiar terminate. Dorinţa era la început şi se stingea cu fiecare minut care trecea. Lucrurile grăbite, ajungeam, să le dispreţuiesc pentru că,... pentru că erau grăbite, erau incomplete. Şi dacă e să privesc în jurul meu, totul, dar totul îmi spune că lucrul făcut cu cumpătare, în linişte, cu minuţiozitate şi pasiune moderată, e lucrul care reuşeşte. De ce nu am înţeles oare? Oare nu mi-a fost suficient de clar faptul că mersul Soarelui pe cer nu l-a grăbit nimeni vreodată, ci cel mult l-a întârziat (cunoaştem episodul din Ieşire). Nimic din natură nu vine dintr-o dată şi nici nu se termină fără a da un semn înainte, că se va termina.
Baliverne? Se prea poate, că din dorinţa de a-mi aşterne cele câteva gânduri pe această pagină virtuală, să născocesc bazaconii, dar eu sunt convins că adevărul nu e departe de ceea ce eu afirm. O furtună nu vine niciodată din senin, ci o anunţă norii negrii şi plini de apă, şi nici fructul pomului nu se vede, dacă mai inainte de aceasta, o floare nu a ieşit şi mai apoi nu a fost polenizată. Exemple aş găsi cu zecile, dar nu ele îmi stau acum în ‚spate’, ci întrebarea care m-a împins la aceste rânduri.
Răspunsul mi L-a dat fără să ştiu, printr-o expresie superbă a înţeleptului rege, vreme este pentru toate...

Amintirea...

Din tot ce-am avut mi-ai rămas doar tu.
Şi... ce-am avut încât invoc stringent ce am pierdut?! Of mi-e teamă că mi-am legat sufletul de lucruri mărunte, ce mi-au adus o bucurie de-o secundă prelungită, ori aparenţe ce m-au înşelat făcându-mă să rânjesc de bucurie asemeni unui căpcăun după un festin bogat.
De unde şi până unde să strig şi să gem că am pierdut ceva rămânând doar cu tine. Căci nici măcar tu, amintire, nu esti a mea ci a trecutului ce secvenţial îmi reiterează episoade mai mult sau mai puţin veridice din pasajul meu teluric.
M-au părăsit toţi doar tu mi-ai rămas!