Caterisirea unui episcop rus!!!

Eveniment în Rusia! Un episcop a fost depus din treapta ierarhică

Se ştie că actul caterisirii, cu precădere al unui episcop, este un act de mare responsabilitate şi care are la bază o sumă serioasă de argumente. Într-o perioadă de normalitate o astfel de măsură e luată după îndelungate analize şi dezbateri. În decursul istoriei, în lumea ortodoxă, au fost nenumărate cazuri de caterisire a unor episcopi sau clerici potrivnici dreptelor învăţături de credinţă sau ordinei obşteşti. În cele ce urmează vom încerca să spurprindem câteva din motivele care au dus la caterisirea unuia dintre episcopii ruşi, caz care a ocupat prima pagină a ziareleor de profil din luna iunie.

O ascensiune fulminantă
Este vorba de episcopul Diomede Dzyuban al Anadyrului şi Chukotkei (Tchukotka), regiune situată în N-Estul extrem al Rusiei. Capitala acestei regiuni este oraşul Anadyr numărând o populaţie de aproximativ 11000 de locuitori.
S-a născut în 24 iunie 1961 în Kadievka (Ucraina) având numele de botez Serghie (Sergiu) Ivanovici Dzyuban. A urmat cursurile Institutului de Radio-Electronică din Kharkhoc (Kharkiv) pe care l-a absolvit în 1983. A lucrat pentru o perioadă ca inginer în Kharkoc Construction-Technological. În perioada 1986 – 1988 a frecventat cursurile seminarului din Moscova, după care s-a înscris la Academia Eclesiastică din acelaşi oraş, ale cărei cursuri le-a absolvit în anul 1993. În 1987 a fost tuns în monahism iar, în anul 1991 a fost ridicat în treapta preoţiei. În anul 2000 Sfântul Sinod al Bisericii Ruse a hotărât numirea sa ca episcop de Anadyr şi Chukotka, fiind unul dintre cei mai tineri membri ai Sinodului.
Primele atacuri la adresa Bisericii Ruse
Cunoscut ca făcând parte din aripa ultra-ortodoxă a Bisericii Ruse, episcopul Diomede a ieşit în evidenţă prin atitudinea ostilă manifestată faţă de tehnologia modernă, telefonie mobilă, paşapoartele moderne, vaccinare sau globalizare şi prin atacurile dure aduse la adresa Patriarhiei ruse şi a unor înalţi prelaţi moscoviţi. Atacurile au început în 2007 când în Biserica Ortodoxă Rusă s-au derulat o serie de evenimente deosebite, ca de exemplu: vizita Patriarhului Alexie II în Franţa, împăcarea cu Biserica Ortodoxă Rusă din diaspora, sau evenimentele ecumenice la care au participat delegaţiile ruse, acestea reflectându-se în presa rusă locală şi naţională.
În 26 februarie 2007, avea să apară pe internet prima intervenţie vehementă a episcopului rus la adresa Bisericii Ruse, catalogată, în 1 martie, de către mitropolitul Chiril de Smolensck ca fiind goală de adevăr. Al doilea atac via media a urmat la doar câteva luni, mai precis în 6 iunie 2007, de această dată printr-o scrisoare trimisă patriarhului şi semnată de câteva zeci de preoţi din Siberia orientală.
,, Rugăciunile în comun sunt inadmisibile pentru un ortodox...’’
Principalele atacuri ale episcopului Diomede s-au îndreptat împotriva politicii eclesiastice a patriarhului Alexie, considerată ca fiind una profund ecumenistă şi antiortodoxă. Reacţii vehemente au apărut în urma vizitei în Franţa în cursul lunii octombrie 2007, prima de acest fel a unui patriarh rus, ocazie cu care patriarhul Alexei al II-lea a intrat în celebra Nôtre Dame de Paris oficiind o slujbă în faţa coroanei de spini a Mântuitorului. Episcopul Chukotkei a considerat gestul patriarhului ca fiind unul blasfemiator afirmând că slujbele religioase şi chiar rugăciunile în comun nu sunt admisibile pentru un ortodox ce se arată îngrijorat de puritatea religiei sale. Episcopul rus însă uitase că Biserica Rusă nu a participat la rugăciunile în comun cu alte culte sau religii. În ce priveşte evenimentul de la Nôtre Dame de Paris, nu a fost vorba de o co-slujire, ci despre o slujbă ortodoxă, la care au asistat şi oficialii catolici, printre care şi episcopul Parisului André Vingt-Trois. Asupra acestui eveniment Biserica Ortodoxă Rusă a dat o seamă de comunicate de presă în vederea unei asimilări corecte de către opinia publică. Tot cu privire la rugăciunea în comun, în comunicatul din 13 mai 2008, Patriarhia moscovită reafirmă poziţia ortodoxiei ruse afirmând următoarele: Vrem încă odată să confirmăm intenţia noastră de a ne abţine de la participarea la rugăciunile comune cu neortodocşii.
Sfidând explicaţiile Patriarhiei, episcopul nu s-a oprit, atacând din mai multe perspective. Un reproş destul de întâlnit în Rusia, de acesta uzitând mass-media rusă, este acela al imixtiunii politicului în problemele bisericeşti, lucru care, în opinia lui, nu face altceva decât să demonstreze cât de slugarnică ( sergianism ) este conducerea Bisericii Ruse politicii capitaliste a lui Putin ( pe atunci încă preşedinte al Rusiei ). Diomede afirmă că: dezvoltarea unui spirit de împăciuire, conciliere spirituală, care supune puterea bisericească celei civile, nu face altceva decăt să vină în detrimentul libertăţii date de Dumnezeu. Acesta nu a uitat să supună atenţiei publicului, aşa numitele abuzuri ale conducerii faţă de preoţii şi călugării ce au arătat neascultare faţă de aceasta, fiind excomunicaţi sau scoşi din ierarhie. Diomede pare a fi revoltat de ceea ce el numeşte: Generalizarea sancţiunilor, împotriva preoţilor şi a călugărilor, care sunt puşi sub interdicţie, absolviţi de funcţiile lor şi mutaţi.
În scrisoare sa, episcopul, nu uită să consacre un paragraf special întâlnirii de la Moscova a mai marilor religiilor lumii. Expresii ca Dumnezeul comun, pe care le putem citi în declaraţia finală aprobată de întreaga adunare, sau Noi vom păstra pământul pe care ni l-a dat Dumnezeu, în opinia sa, nu sunt în conformitate cu doctrina ortodoxă. El susţine că e imposibil ca noi creştinii să avem acelaşi Dumnezeu ca iudeii şi musulmanii. În cele din urmă acesta insistă asupra faptului că patriarhul Alexei a renunţat la ideea convocării unui sinod general al Bisericii Ortodoxe Ruse, şi că preferă transferul puterii în mâna unui grup restrâns de episcopi, ceea ce nu face nici o diferenţă între el şi puterea de la Kremlin. Afirmaţiile acestuia par cu totul deplasate în contextul în care Biserica Rusă şi-a prezentat de nenumărate ori poziţia faţă de ceea ce înseamnă ecumenismul şi dialogul cu celelalte religii, una dintre poziţiile cela mai dure şi mai conservatoare, dacă e să ne raportăm şi la celelalte Biserici Ortodoxe.
,,Un veritabil şoc’’
Scrisoarea deschisă a înaltului prelat, a făcut furori în lumea ortodoxă rusă, atât în cea a conservatorilor cât şi în cea a liberalilor. Mikhail Posdnaviaev, corespondent al ziarului Novye Izvestia, susţine că în momentul citirii articolului a avut un veritabil şoc; în timp ce părintele Gleb Yakunin, unul dintre conducătorii aripii ortodoxe ultra-liberale, susţine gestul episcopului, chiar dacă nu este de acord cu cele afirmate de către acesta; îl susţine mai ales pentru faptul că reprezintă un gest de curaj, aprob iniţiativa sa şi sper ca va face să mişte lucrurile, subliniază acesta. În schimb ulta-conservatorul Mikhail Nazarov spune că Preasfinţitul Diomede a avut curajul de a afirma cu voce tare ceea ce mulţi dintre clerici şi laici afirmă şoptit.
O atitudine total ostilă faţă de mai marii săi
Însă atenţie, acestea par a fi doar o mică parte dintre motivele pentru care episcopul Diomede a fost depus. Îndemnurile sale la turbulenţe sociale şi atitudinea sa, faţă de tot ceea ce înseamnă tehnică, precum şi îndemnul întoarcerii la monarhie în defavoarea democraţiei, au fost motivele principale ale acestei caterisiri. După cum rezultă din comunicatul de presă al Bisericii Ortodoxe Ruse, episcopul Diomede în ultimii doi ani a dat dovadă de o atitudine total ostilă faţă de mai marii săi, având un comportament schismatic. A condamnat vehement tot ceea ce a însemnat dialog cu alţi creştini sau cu reprezentanţii altor religii, uitând că fără dialog riscăm să ne inchidem într-o colivie a iluziilor. De asemenea, a îndemnat păstoriţii săi la refuzul folosirii cărţilor de credit sau a telefoanelor mobile, acestea putând ajuta la un control total al autorităţilor asupra persoanei umane, afirmaţie care rămâne încă suspendată, dacă e să ne raportăm la tot ceea ce se vorbeşte despre efectele tehnologiei moderne. În ce piveşte rugăciunea patriarhului Alexie II din catedrala Nôtre Dame, aceasta, din perspectiva lui Diomede nu a fost un semn de frăţietate ci unul de cădere în erezie şi de nerespectare a canoanelor bisericeşti. De asemenea Diomede cerea Bisericii Ruse o părăsire imediată a Consiliului Ecumenic al Bisericilor şi desfiinţarea departamentului de relaţii externe.
27 iunie: Sinodul Bisericii Ruse găseşte o soluţie pentru episcopul schismatic
În perioada 24 -27 iunie în sala de şedinţe a Biserici Hristos Mântuitorul, din Moscova a avut loc întâlnirea Sinodului Bisericii Ruse, sub preşedenţia patriarhului Alexie al II-lea. La această adunare au participat 184 dintr-un total de 197 de episcopi ai Bisericii Ruse. Ultima întâlnire a acestui Sinod s-a desfăşurat în 2004. Punctul central al discuţiilor au fost restabilirea comuniunii cu Biserica Rusă din diaspora, numit şi eveniment istoric, Biserică care din 1920 nu mai participase la vreun sinod al Bisericii Ortodoxe ruse; cononizarea unor sfinţi, înfiinţarea de tribunale ecclesiastice, dreptul omului modern la libertate şi bineînţeles problema episcopului Diomede.
În urma acuzelor aduse, şi a nenumăratele refuzuri de a dialoga ale lui Diomede, Sinodul Bisericii Ruse a analizat situaţia acestuia, prezentată de Comisia Sinodală Teologică şi au decis depunerea din treapta episcopală pentru acte anticanonice, pentru calomnie şi minciună cu privire la ierarhia bisericească şi pentru incitare la schismă. Cu toate acestea Sinodul a mai dat o şansă episcopului răzvrătit, decizia intrând în vigoare doar în cazul în care acesta nu se va prezenta cu explicaţii solide. Trebuie menţionat că episcopul Diomede nu a fost prezent la sesiunea sinodală din 27 iunie, el absentând nejustificat. Episcopii au considerat că după studierea documentelor, mărturiilor şi a circumstanţelor date, greşeala cea mai mare a episcopului Diomede a fost aceea a cultivării în Biserică, prin mesajele şi declaraţiile sale, a unui suflu de revoltă în devafoarea unităţii la care ne îndeamnă Însuşi Domnul nostru.
Ascultare versus anatematizare
Chiar dacă Biserica Orthodoxă Rusă i-a mai dat o şansă, pentru a se căi de faptele sale, liderul religios al regiunii Tchukotka a continuat să fie ostil superiorilor săi. Aşa se face că la 17 iulie ( la 90 de ani de la executarea ţarului Nicolae II al Rusiei ) a apărut în presa rusă o scrisoare semnată de episcopul (acum depus) Diomede. În textul acestei scrisori Diomede condamnă încă o dată ierarhia superioară rusă ca eretică, anatematizând pe patriarh şi pe cei din suita sa. De asemenea, el a afirmat că după această anatematizare mitropolia de Moscova şi Minsk este vacantă şi i-a îndemnat pe credincioşii ruşi să refuze a mai da ascultare acutualei ierarhii. Tot aici îşi exprimă şi dorinţa ca Rusia să se întoarcă la monarhie. Toate invectivele aduse la adresa Patriarhiei ruse, au fost respinse ca fiind neadevărate.
Episcopul Marcu de Khabarovsk şi Amur, cel care suplineşte temporar pe Diomede, a afirmat într-o emisiune televizată de pe RENTV că atitudinea Bisericii şi pedeapsa dată acestuia, nu va readuce pe Diomede la adevăr, acesta refuzând să îl perceapă ca atare.
Biserica Rusă prin vocile sale oficiale a afirmat că tot ce mai rămâne de făcut în legătură cu acest episcop este să se roage pentru luminarea lui şi revenirea la raţiune, pentru că doar o minte lipsită de înţelepciune poate debita asemenea afirmaţii defăimătoare.
Ca o concluzie la toate acestea am putea spune că acest conflict, s-a iscat în primul rând din cauza încăpăţânării episcopului Diomede în susţinerea poziţiei sale ignorând orice fel de explicaţie, dar pe de altă parte, trebuie, să vedem şi lipsa unor căi transparente, sincere şi durabile de comunicare între clerul nivelului ierarhic superior cu cei din treapta inferioară, dar şi cu cei de pe aceeaşi treaptă.
Cazul acesta ar putea stârni anumite întrebări legate de ceea ce s-a petrecut în România în această vară. Înainte de a trage, însă, nişte concluzii pripite, să nu uităm că Diomede nu a schiţat nici un gest de regret pentru cele spuse, absentând de la şedinţele sinodale şi în plus răspunzând prin pomenita scrisoare de anatematizare, lucru care nu s-a întâmplat şi în cazul episcopilor noştri.
Liviu VIDICAN-MANCI

Pentru întocmirea acestui articol au fost folosite informaţii de pe următoarele pagini web:
http://www.russie.net/article4407.html
http://www.egliserusse.eu
http://www.orthodoxie.com
http://religion.info
http://www.orthodoxpress.com
http://www.orthodoxnews.com
http://www.interfax-religion.com
http://en.wikipedia.org/wiki/Diomid

Şi a plecat....şi pleacă....şi nu va rămâne!

Îmi amintesc cu plăcere de vara anului 1995 când eram în febra examenelor de admitere la Seminarul Teologic din Cluj-Napoca. Eram trei pe un loc, ... în consecinţă o concurenţă acerbă. Timpul a trecut, iar copilul timid din curtea Seminarului, pe cale de a părăsi examenul de Religie pentru că a avut proasta inspiraţie să scrie cu pastă neagră, că cică aşa îi părea lui mai estetic, a crescut. Vara lui 2000 venea cu alte examene şi alte doze de stres, dar au trecut şi acelea. A venit masterul, iar mai apoi doctoratul, toate trecând şi lăsând în urmă doar amintirea unor momente, atunci, cu o încărcătură emoţională extraordinară, acum, file scrise pe pergamentul unui debut în viaţă.
Dacă ar fi să trag o linie, acum, aş fi tentat să spun că toată viaţa mea a fost un neîncetat şir de încercări (da neîncetat ...de încercări) şi dacă atunci nu am înţeles de ce, acum începe să mi se contureze un răspuns şi să conştientizez că, nimic în această viaţă, nu îţi dă o satisfacţie mai mare decât lucrurile cele mai dificil de rezolvat.
Un alt aspect pe care aş dori să îl subliniez este temporalitatea fiecărui eveniment din viaţa mea, şi trăirea lui la maximă intensitate, fără a mă transpune în viitor şi a conştientiza gravitatea evenimentelor ce vor urma. E imatur şi prematur să spun că am experienţă de viaţă, cu toate cu uneori sunt tentat să afirm că un minim de experienţă, am; dar un lucru îmi este extraordinar de clar: TIMPUL TRECE SI, LA FEL CA PASAREA PE CER, NU LASA URME VIZIBILE, care să ne spună că pe aici a trecut timpul. Timpul, această noţiune care mă zăpăceşte, am impresia că a fost creată pentru a-l ajuta pe om atunci când acesta realizează că viaţa lui e doar o dâră de evenimete şi iluzii, şi că, după această dâră urmează CONCRETUL.
Mă voi opri aici cu reflexia mea, recunoscând că nostalgia vremurilor trecute şi a fiecărei secunde ce trece mă învăluie.

De ce ma plang?

Adesea ma intreb de ce ma plang ca sunt obosit, ca sunt ocupat, ca sunt depasit de situatie, ca ma doare capul, ca mi-e foame, ca cineva drag m-a suparat, s.m.d., dar imi spun mult prea rar, bucura-te că poţi fi ocupat, depăşit de situaţie, supărat ş.m.d.. De ce spun acestea? Pentru ca toate aceste mici inconveniente se întâmplă oamenilor normali, pentru care nu e o problemă să facă o plimbare, nici să asculte o muzică, nici să conducă o maşină, pentru că fizic sunt integri.
Se spune ca o buna parte dintre persoanele ajunse la varsta pensionarii, care in tinerete au fost foarte active, ajung intr-o depresie teribilă, unele dintre ele murind la puţini ani după evenimentul menţionat. Probabil că există puţină exagerare în această afirmaţie, dar un sâmbure de adevăr tot conţine, oamenii acestia se trezesc in incapacitatea de a mai face ceea ce o viata au putut si au stiut sa faca, dar eu cred ca tragedia incepe de la 70 de ani in sus.
În cele din urmă mai bine e să spunem că suntem obosiţi, că suntem stresaţi, că avem probleme la servici, decât să spunem că ne-ar prinde bine o plimbare prin parc, dar nu are cine să ne ajute, că am vrea să mergem la servici dar suntem imobilizaţi într-un cărucior cu rotile.
Obişnuiesc să spun că viaţa este frumoasă, dar intensitatea cu care o trăim contribuie mult la gradul frumuseţii ei.