Scurta meditatie la ''Fuga in Egipt'' Matei 2, 13-23.

Astăzi 26 decembrie, a doua zi după Naşterea Domnului, în Bisericile Ortodoxe s-a citit episodul evanghelic găsit la Matei 2, 13-23, numit Fuga în Egipt. Este un episod pe care nu-l vom mai găsi relatat la ceilalţi Evanghelişti, doar Luca lăsând să se întrevadă o posibilă prezenţă a familiei sfinte în Egipt.

Pasajul acesta provoacă o seamă de întrebări dar, în acelaşi timp, oferă prilej de meditaţie. În cele care urmează aş dori să zăbovesc asupra câtorva aspecte pe care, cred, că ar fi potrivit să le lămurim:

1. De ce îndeamnă, oare, Dumnezeu familia sfântă să fugă în Egipt, de vreme ce El Însuşi îi proteja şi îi binecuvânta cu protecţia Lui. Nu putea oare El să-i protejeze de  Irod? Ii era teama pentru viata pruncului sau scopul era altul?
2. Cine era Irod si ce l-a îndemnat pe Irod să dea un ordin atât de odios, de a ucide pe toţi pruncii, de parte bărbătească, de doi ani şi mai în jos?

Aş începe să răspund printr-o altă întrebare: Oare nu putea să-i protejeze, Cel despre care psalmistul spune: El a zis şi s-a făcut El a poruncit şi s-a zidit Ps. 32, 9.? Cu siguranta, DA! Vedem că actorul principal în această secvenţă biblică este Iosif, logodnicul Mariei. Îngerul îi comunică ceea ce are de făcut. De ce oare? Cu ce scop? De ce Iosif? De ce Egipt? 

Eu cred ca scopul este multiplu. Dar inainte de a demonstra acest lucru, v-aş adresa o întrebare: Cine a acceptat să coopereze cu Dumnezeu din familia sfântă, Maria sau Iosif? Maria cu siguranţă, ea este cea care a afirmat Fie mie după cuvântul tău. Credinţa ei era întărită. În schimb a lui Iosif, nu. Acesta este un prim aspect, pe de alta parte Dumnezeu are grijă ca prin comunicarea pe care o are cu cuplul sfânt să nu răstoarne ordinea socială în care se circumscria şi cuplul Iosif şi Maria.  El nu rămâne în dialog doar cu Maria, ignorând prin aceasta bărbatul, pe Iosif, ci intră în dialog cu Iosif, încearcă să-l facă, pe de o parte conştient de rolul extraordinar pe care îl are, acela de protector al Mariei, aleasa Domnului, şi, pe de altă parte, acela de a-i întări credinţă.

Cum să-i întărească credinţa? Simplu! Dumnezeu ştia să Iosif încă se îndoia că Maria a rămas însărcinată în chip miraculos. De aceea, prin sfatul pe care i-l dă, de a fugi în Egipt, pune accentul pe faptul că Pruncul din pântecele Mariei este protejatul Său, Fiul Său, şi de aceea îi poartă atât de mult de grijă. Pentru a fi în siguranţă, Dumnezeu are nevoie de ajutorul lui Iosif. Dumnezeu îi spune lui Iosif: Pleacă în Egipt că Irod va căuta să-ţi omoare pruncul. Vedem că Iosif execută ordinul. Însă, câtă nedumerire era în sufletul lui? Oare nu se întreba el: Am procedat bine? E bine că am rămas lângă Maria? Necredinţa lui avea să fie risipită de un eveniment şocant, tragic: uciderea pruncilor de parte bărbătească, de doi ani şi mai în jos.

Bine, vedem că Iosif este întărit în credinţă, că observă că Fiul din pântecele Mariei este binecuvântat, că prevestirile din vis se adeveresc, dar încă nu ştim ce l-a îndemnat pe Irod să dea un asemenea ordin.

E limpede ca suntem în faţa unui personaj tragic, trist, copleşti de mustrări de conştiinţă, un suflet tulburat de glasul propriilor copii ucişi cu mâna lui, un rege bolnav de putere.

Irod, supranumit cel Mare, Mare pentru realizările sale administrative, dar mic pentru caracterul său moral, era un om extrem de mândru şi de viclean. A  fost unul dintre cei mai mari regi pe care i-a avut Iudeea Romana. A domnit peste 30 de ani, din 34 idH până în anul 4 d.H. În tradiţia iudaică şi creştină a rămas ca un mare dictator şi tiran. Este cunoscut în istorie pentru realizarile sale extraordinare pe plan administrativ dar şi pentru poziţia sa pro-romană. S-a consacrat în tradiţia creştină drept ucigaşul de prunci.

Şi totuşi, n-am răspuns la întrebare, ce l-a îndemnat să recurgă la o asemenea măsură?

Ar putea fi dorinţa de putere, invidia, ura, rautatea, frica de moarte...

De ce d.d.putere? Pentru că aşa cum i L-au descris magii, acest Prunc se înfăţişa ca un conducător mult mai mare decât el, iar venirea lui ar fi însemnat subminarea lui, şi chiar executarea lui, - de unde şi frica de moarte.

Sufletul lui Irod nu era pregătit să-L primească pe Hristos, aşa cum de multe ori nici sufletele noastre nu sunt pregătite. Dorinţa de mărire, de putere ne face să ne bârfim semenii, să-i invidiem, să le facem rău, uitând că ei sunt creaţi după chipul lui Hristos, Dumnezeu Adevărat şi Om deplin. Adesea suntem asemeni lui Irod. Chiar dacă nu ucidem cu sabia, ucidem cu vorba, cu gândul. Să ne oprim, e moment de Sărbătoare! Hristos S-a născut! S-a născut să împărtăşească o lume mai bună şi nu una cum credea Irod şi alţii asemenea lui. S-a întrupat pentru a distruge păcatul şi prin păcat moartea.

Să ne bucurăm de aceste zile binecuvântate, să rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne inmoaie inimile învârtoşate de păcat, mândrie, ură, invidie şi dorinţă de putere şi să ne dea asemeni lui Iosif credinţă şi iubire. Amin.