Je vous souhaite une belle fête de Noël et vous présente mes meilleurs voeux de paix, de joie et d'espérance pour la nouvelle année 2011.

La multi ani si multa implinire! Nasterea Domnului sa nasca in noi puterea de iubi mai mult si a uri mai putin!

Thomáš ŠPIDLÍK - o viaţă şi o teologie „din toată inima”

Thomáš ŠPIDLÍK - o viaţă şi o teologie „din toată inima”, volum in memoriam realizat de Arhid. Ioan I.Ică Jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2010.

Dintre toate editurile de profil, doar Deisis, prin persoana profesorului Ioan Ică Jr., s-a gândit (avea în fapt şi o datorie morală) să dedice un volum in memoriam teologului  Thomáš Špidlík. Alături de Ivan Kologrivov şi Irénée Hausherr a fost unul dintre deschizătorii de drumuri în studiile de spiritualitate răsăriteană din Apus. A devenit cunoscut în peisajul teologic autohton datorită tetralogiei a cărei temă principală este însăşi spiritualitatea răsăriteană[1]. Lucrarea în cauză, apărută la scurtă vreme după trecerea la Domnul a cardinalului, şi puţin în pripă, ca dovadă unele erori ortografice scăpate ochiului corectorului, a primit un titlu relevant pentru scopul comemorativ pe care şi l-a propus: Thomáš ŠPIDLÍK - o viaţă şi o teologie „din toată inima”.

            Corpus-ul însumează un număr de 138 de pagini, suportă o structurare multiplă şi are, în ciuda unui mozaic de studii, un caracter unitar şi eminamente biografic.

Prin articolul teologului sibian Thomáš Špidlík – stareţul-cardinal de la Roma s-a mutat la Domnul! (pp. 5-20), cronologic cel dintâi, suntem supuşi unei scurte incursiuni în viaţa cardinalului, ale cărui origini se pierd parcă în negura deceniilor veacului trecut. De neam morav, cu o minte strălucită şi bine hrănită ştiinţific, T.S. a provocat interesul profesorului Irénée Hausherr -  figură proeminentă a Vaticanului anilor 60 -, al cărui discipol a şi rămas.

„Stareţul-cardinal” s-a remarcat printr-o capacitate de sinteză şi un volum de muncă greu de imaginat dovadă fiind sutele de studii şi zecile de cărţi. A ajuns  cunoscut prin tetralogia publicată în anii 1955-1971 în care a încearcat prin forţa analizei, prezentarea şi clarificarea unor părţi din sistemele de gândire a patru teologi răsăriteni ( tradiţia şi rolul ei la Iosif Volokolamski; inima şi Duhul Sfânt la Teofan Zăvorâtul; sofiologia ignorată la Vasile cel Mare şi relaţia dintre practică şi ignoraţie la Grigorie de Nazianz. Totuşi, veritabila chef d’oeuvre, a teologului, a constituit-o Spiritualitatea Răsăriteană, o adevărată summa teologică, după cum o numesc specialiştii şi de a cărei traducere s-au bucurat şi românii.

 Prin dinamica textului, cu un evident rol introductiv, părintele Ică Jr. absoarbe pe cititor, fiecare frază fiind o provocare spre lectură şi deschidere. Dintr-o secţiune pur biografică alunecă uşor înspre o secvenţă eminamente moralizatoare, prin care, uitând parcă de comemorat, condamnă incapacitatea Răsăritului, şi mai ales a fostului Bloc comunist, de a deveni dialogic. O Ortodoxie ghetoizată şi reducţionistă, redusă la un corpus de tradiţii religioase şi naţionale identitare (p.17), care, în mod evident, îşi menţie fidelii într-un anacronism, în curând iremediabil. De altfel, un ton întâlnit şi la alţi teologi sau actori pe scena doritului dialog ca Pantelis Kalaitzidis, Radu Carp sau Radu Preda.

Ortodoxia contemporană pare a fi împărţită în „tradiţionalistă” şi „ecumenistă”. Opiniile conservatoriste au o puternică notă de arbitrar şi sunt primite, de cei care nu problematizează, ci primesc de-a gata, ca axiomatice. Or, cazul lui T.S. tocmai aceasta vrea să pună în lumină, că generalizările sunt periculoase şi orice afirmaţie trebuie nuanţată. În orice caz, modul inspirat în care au fost alese studiile volumului lasă să se înţeleagă că editorul a numărat printre intenţiile publicării şi aceea de a demonstra că orizonturile căutărilor unora ar trebui să fie mai largi decât se crede, tocmai pentru a evita orice formă de reducţionsm.

Din interviul realizat de pr. Richard Cemus Urmele Providenţei (pr. Thomáš Špidlík – interviu) (pp. 27-58), rezultă secvenţe deosebit de complexe din viaţa teologului. Thomáš Špidlík a fost martor al celui de-Al Doilea Război Mondial şi, printre altele, a rămas marcat de „frica de Dumnezeu” a unui general român care, în lupta de eliberare a Velehrad-ului, a evitat distrugerea unei biserici cunoscută graţie arhitecturii unice. Probabil a fost un moment predictiv pe care după decenii l-a promovat şi evocat ca atare. Episodul este amintit atât în interviul realizat de pr. Richard Cemus (pp.30-31), cât şi în discursul de primire a titlului de Doctor Honoris Causa, rostit în Aula Magna a Universităţii Babeş-Bolyai, joi, 20 mai 1997 (p. 87-88), dovadă a importanţei lui în legătura pe care, mai târziu, a stabilit-o cu spaţiul românesc.

            Fără urmă de infatuare sau complex de superioritate, cardinalul îşi arată gratitudinea pentru valoarea tezaurului spiritual oriental. Studiile alese sunt şi  dovada incontestabilă a  faptului că Thomáš Špidlík a fost un ambasador neobosit al moştenirii răsăritene dar, mai ales, al spaţiului ortodox românesc (pp. 59-76). În fapt, după prima sa călătorie în România şi întâlnirea cu părinţii înduhovniciţi (Pr.Ioanichie Bălan sau pr.Cleopa Ilie), a rămas marcat de profunda teologie a acestora, o teologie în sensul evagrian şi nu una eminamente academică şi excesiv speculativă. A fost unul dintre puţinii reprezentanţi catolici care a prezentat Europei o altă faţă a României. Era convins că zestrea pe care o poate aduce această ţară nici mică dar nici mare ca să fie luată în seamă este nebănuită de occidentali. De aceea, discursul din Aula Magna a fost unul al îndemnului spre seriozitate şi responsabilitate din partea teologiei autohtone: Studiaţi-vă tradiţia şi scrieţi-vă studiile în limbile de circulaţie internaţională. Căci e mare păcat că lumea cunoaşte atât de puţin tradiţia voastră spirituală (p. 102).

            Inserarea studiului Theologia cordis în teologia patristică, aparent în contrast cu ansamblul volumului, este la fel de binevenită ca toate celelalte. Dacă din textele anterioare ne putem proiecta un teolog polivalent, autor a sute de studii, iubit de studenţii săi şi apreciat de superiori, cu o reală slăbiciune pentru teologia orientală şi monahismul românesc, un ortodox în haine de cardinal, Theologia cordis... (pp. 107-128) demonstrează, pentru cei care nu au intrat în contact cu Spiritualitatea Răsăriteană, că, într’adevăr, sunt în faţa unei gândiri profund patristice şi a unui teolog ce a căutat dialogul dintre ştiinţă şi rugăciune. O teologie scrisă ex toto corde.

            În încheiere s-ar putea spune că ne situăm în faţa unei lucrări ce merită citită, nu numai pentru faptul că ne oferă crâmpeie din tabloul complex al unui teolog care a marcat studiile de spiritualitate ortodoxă, în pofida confesiunii lui, ci şi pentru apetitul pe care ni-l deschide unor viitoare lecturi. Thomáš Špidlík e dovada vie a faptului că teologia creştină veritabilă nu ar trebui să fie colorată confesional, ci ea trebuie cercetată cu acrivie, asumată şi trăită.

---

[1] Thomáš ŠPIDLÍK, Spiritualitatea Răsăritului creştin: (vol. I: Manualul sistematic), (vol. II: Rugaciunea), (vol. III: Monahismul), (vol. IV: Omul si destinul sau în filozofia religioasa rusa), cuvânt-înainte de Marco I. Rupnik, traducere si prezentare de Diac. Ioan I. Ica jr. şi  Maria-Cornelia Ică Jr., Deisis, 1997-2002.