Biblia ar raspunde, dar cine'o intreaba?

E o zapaceala totala: criza in sus, criza in jos; toate posturile de televiziune si trusturile de presa vorbesc doar despre aceasta criza. Unii spun ca a apus capitalismul, altii ca, doar, una din rotitele de functionare ale acestei masinarii gigantice, s-a defectat, dar toti afirma la un ison: e criza. Si criza ne orbeste pe toti si ne lasa sa ne framantam si sa nu mai dormim noptile ca...vai! e criza. Ne culcam obositi, ne trezim obositi, ne culcam suparati, ne trezim disperati. Ce e de facut?

Cred ca nu mare lucru; trebuie doar sa privim realist lucrurile, asa cum Dumnezeu, Cel care ne-a creat, ar vrea sa le vedem. Biblia, cea mai ignorata carte de catre politicieni, dar, totusi, cartea de capatai a majoritatii crestinilor, a avut, are si va avea raspuns la toate. As dori sa ma opresc asupra a catorva versete din cartea Ecclesiast, cap.11, versetele 7-9: Dulce e lumina si bine le este ochilor sa vada soarele. Ca, chiar daca omul va trai ani multi si intru toti se va veseli, e bine sa-si aminteasca de zilele intunericului, ca tare multe vor fi. Tot ce vine e desertaciune. Si cand ma gandesc ca aceste versuri au fost scrise cu multe mii de ani in urma, de catre un om care le-a avut pe toate: faima, bogatie, putere, copii si sotii; care a cunoscut atat binele cat si raul, un om in care a primat, in cele din urma, iubirea pentru intelepciune.

Cati dintre cei care se preocupa de aceasta trista si mincinoasa criza se bucura ca vad lumina soarelui mai mult decat faptul ca au cu 100 de dolari mai mult in buzunar? Cati dintre acestia constientizeaza faptul ca lumea nu se sfarseste cu aceasta criza si ca lucrurile adevarate nu intra niciodata in incidenta ei? De ce ne-am intreba...., e mai usor sa te strezezi decat sa lauzi pe Dumnezeu, e mai usor sa te plangi decat sa te bucuri pentru fiecare dimineata in care te trezesti si ii vezi pe cei dragi langa tine, pentru faptul ca poti merge pana la toaleta pe picioarele tale.

Omul secularizat uita ca tot ce vine e desertaciune; unii s-au sinucis ca si-au pierdut toti banii la bursa, altii se vor sinucide de acum incolo, tot pentru stupizenii materiale, toti insa uita ca zilele intunericului tare multe vor fi.

Sa ne trezim dimineata si sa multumim ca e criza financiara si ca noi putem vedea lumina soarelui, ca e criza financiara si noi putem sa ne bucuram de zambetul inocent al unui copil, al sotiei, al mamei, al tatalui, al fratelui sau al surorii; sa laudam pe Dumnezeu pentru ca inca suntem in viata si mai putem face ceva pentru sufletul nostru: Fiindca omul nu-si cunoaste vremea; asa cum pestii se prind in lat, tot astfel se prind fiii omului in vremea cea rea cand fara veste cade peste ei. Ecclesiast 9, 12.

Citatele au fost luate din Biblia sau Sfanta Scriptura, editie jubiliara a Sf. Sinod, Ed. IBMOR, Bucuresti - 2001.

Drama creştinilor din Irak şi India. De la ameninţare la persecutare

 

Fericiţi veţi fi când din pricina Mea vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi, minţind, vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri,

că aşa i-au prigonit pe profeţii de dinaintea voastră.

Matei 5,11-12

 

Când am început să-mi fac planul pentru articolul din această lună am fost pus, oarecum, în situaţia de a alege între două subiecte extrem de interesante: atitudinea Bisericii Ortodoxe faţă de criza financiară actuală şi drama creştinilor, în mileniul al III-lea, de pe teritoriile Irakului şi ale Indiei. În cele din urmă balanţa a înclinat înspre cel de-al doilea subiect, importanţa lui, după cum veţi putea vedea şi dumneavoastră, întrecând cu mult pasabila criză financiară.

Că este vorba despre ortodocşi, catolici sau vechi orientali, nu cred că mai are o importanţă atât de mare în contextul unor persecuţii de acest calibru.

Aceste evenimente au loc cu precădere în două colţuri ale lumii: Irak şi India. Una secerată de luptele interne (shiiţi şi suunţi) şi în pragul unei drame social-econimice, cealaltă într-o explozie economică fără precedent care ar pute-a plasa pe unul din primele două locuri în ierarhia forţelor economice mondiale.

Semnalul de alarmă a fost tras în 23 octombrie 2008 când s-a dat publicităţii raportul AED (Aide à l'Eglise en détresse, organizaţie care se ocupă anual de statistici şi rapoarte pe tema libertăţii relogioase în peste 190 de state din lume). Raportul ilustrează o recrudescenţă a vilolenţelor împotriva creştinilor, îndeosebi, pe teritoriile de nord ale Irakului şi ale Indiei.

,,Între creştini nu există nici o diferenţă”

În Irak situaţia pare a fi deosebit de gravă. Această ţară din vechea Mesopotamie  a fost creştină înaninte de a se naşte Mohamed şi religia al cărei părinte este. Cu toate acestea, dacă e să ne referim doar la perioada 2003 – 2008, din cei peste 800.000 de credincioşi creştini au rămas mai puţin de jumătate. Cauza este foarte clară: persecuţia grupărilor islamiste radicale împotriva creştinilor. Motivele sunt şi mai clare: sunt creştini asemeni amernicanilor. Îmi amintesc că pe când eram în Franţa la studii aveam mai mulţi colegi din Irak, Siria şi Liban, cu doi dintre aceştia ( din Irak şi Liban) eram prieteni apropiaţi. De fiecare dată când vorbeam despre mediul religios, cu precădere mesopotamian, mă şocau afirmaţiile lor cu privire la drama pe care o trăiesc familiile creştinilor în aceste ţări. Pentru musulmani, erau de acord cei doi,  nu există nici o diferenţă între creştini, adică, idiferent că e catolic, ortodox, vechi oriental, protestant,  toţi sunt creştini, toţi merită aceeaşi soartă.

Unii spun că tragedia creştinilor în Irak, al cărei epicentru este al doilea oraş din ţară Mossul, a început imediat după înlăturarea regimului lui Saddam Hussein în 2003, însă din ceea ce-mi spunea pr.Rami Simun, fostul meu coleg irakian, drama creştinilor a început în anii ’90 odată cu intervenţia americano-creştinilor, în conflictul dintre Irak şi Kuweit. Embargoul impus de către americani Irakului, creşterea corupţiei, viaţa din ce în ce mai săracă pe care irakienii o duceau, toate acestea, erau aruncate, ca vina, asupra creştinilor. E ca şi cum ar fi spus „ Creştinii voştri ne-au adus în această situaţie, deci voi să plătiţi!”

,,Părăsiţi pământul Islamului”

Persecutarea creştinilor de aici a fost luată trepatat, etapizată chiar. De la administraţie şi până la ultimul chioşc în care cel care vindea era musulman, irakianul de religie creştină trebuia să se apere, să îndure ruşinea că e creştin, de aceeaşi teapă ca cei care i-au cotropit ţara. De la prozelitismul violent la atacul cu bombă, toate acestea au fost puse în practică. Intimidările s-au transformat în ameninţări, iar ameninţările în atacuri cu arme sau bombe artizanale, care au lăsat în urmă numai anul acesta peste 80 de morţi. Doar în luna septembrie, în timpul ramadanului, au fost ucişi câteva zeci de nou botezaţi la Creştinism. În octombrie alţi 12 au fost ucişi. Se pare că aceşti asasini nu au nici o jenă în a se plimba cu maşinile pe străzile oraşului şi a striga la portavoce: ,,părăsiţi pământul Islamului”. Toate acestea doar pentru că sunt creştini şi, chipurile, sunt de religia americanilor, iar autorităţile rămân reci şi distante, fiind parcă de acord cu această epurare religioasă. Drama, pe care o trăiesc creştinii din Mossul, este cu atât mai mare cu cât acest oraş, vecin cu Ninivele biblic, este un simbol al creştinimului mesopotamian.

 

 

Şi tu, India?

Să spunem că irakienii musulmani au un argument destul de solid (nici un argument nu poate fi destul de bun atunci când vrem să omorâm pe cineva, dar reducând situaţia la absurd, să o spunem) atunci când persecută pe fraţii lor creştini. Ţara lor a fost asediată de cruciada creştină americană, (aşa cum le place radicalilor musulmani să numească războiul din Irak) dar ceea ce se întâmplă în India e afară de orice înţeles. În India unde ponderea creştinilor e de 2,4% aceştia sunt ţinta preferată a ,,protectorilor hinduismului”. Numai în 2007, 25 decembrie, pe când creştinii serbau Naşterea Mântuitorului, un grup de hinduşi extremişti din statul Orissa (situat în estul Indiei) au atacat violent pe creştinii din aceste locuri. Bilanţul a fost unul tragic: 9 morţi, câteva zeci de răniţi, 70 de biserici şi instituţii creştine distruse sau devastate. Toate acestea reies din raportul AED.

Când alţii greşesc, tot creştinii plătesc

Din 23-24 august violenţele au reînceput. Sub pretextul asasinării lui Laxamanananda Sarawati, unul dintre responsabilii Orissei în Consiliul mondial hindus, asasinare pusă pe seama creştinilor, - cu toate că asasinatul a fost revendicat de rebelii maoişti[1] - persecuţiile au revenit. Numai de la această dată au fost ucişi peste 60 de oameni. După datele pe care le furnizează agenţia „AsiaNews” aceste violenţe au făcut peste 18.000 de răniţi, au fost distruse 178 de biserici, peste 4500 de case şi 13 şcoli au fost arse, iar numărul creştinilor, care au fugit din calea acestui masacru, se ridică la 50.000.  Autorităţile sunt surde la strigătul disperat al creştinilor şi nu intervin decât formal în aplanarea conflictelor. Cu toate că, în mod normal, nu ar avea de ce să fie deranjaţi de prezenţa creştinilor în India, numărul lor fiind foarte mic, hinduşii îşi găsesc diferite pretexte pentru a-i alunga, simţind probabil forţa extraordinară a spiritului creştin.

Oare, nu este o ironie a sorţii că aceste două ţări care au primit Evanghelia de la Sfântul Apostol Toma îşi persecută şi astăzi creştinii?

Irakul şi India nu sunt cazuri singulare

Sigur că, în aceste câteva rânduri, nu am surprins decât o fărâmă din ceea ce se întâmplă în lume cu privire la libertatea religioasă a creştinilor. După cum rezultă din raportul AED, Irakul şi India reprezintă cazurile cele mai îngrijorătoare, dar pe lângă ele mai pot fi aşezate încă cel puţin 60 de state, cum sunt: Arabia Saudită, Iran, Pakistan, China, Coreea de Nord, Sudan, Nigeria, Cuba etc.

Dacă în ţările musulmane creştinii sunt reduşi la tăcere mai mult sau mai puţin prin forţă, la noi, în Europa, lucrurile stau „extraordinar”. Libertatea de mişcare şi de exprimare a musulmanilor nu este îngrădită de nimic, iar rezultatul este văzut în miile de convertiri la Islamism ce se fac anual în ţările europene. Să stea, oare, România mai bine la acest capitol? Din date încă neoficiale, în 2008, numai în Cluj, au trecut la Islamism peste treisute de persoane, în majoritate medici şi avocaţi şi foarte mulţi tineri.

Se pare că, pe fondul unor interese economice şi expansioniste, milioane de creştini suferă, pierzându-şi tot ce au mai scump şi fiind nevoiţi să părăsească locurile unde s-au născut şi au crescut. Dacă la noi, doar în cărţile de istorie, mai citim despre persecutarea creştinilor, ei bine, în Orientul Mijlociu, şi nu doar acolo, creştinii sunt persecutaţi şi omorâţi doar pentru că sunt creştini. Oare, cine susţine această epurare religioasă? Să se plătească pe această cale poliţele restante în urma războaielor susţinute de americani şi europeni în aceste regiuni? Încotro Răzbunare ...? Încotro Islamule... ? Încotro Iubire... ?

---

[1] Partizani ai politicii lui Mao Zedong

Meleaguri Romanesti

Ieri, 8 noiembrie, sarbatoare a Sfintilor Mihail si Gavriil si a tuturor puterilor ceresti, am facut cunostinta cu un loc pe care niciodata nu mi l/am imaginat: Muntele Sacelului. E in judetul Cluj si nu e departe de Muntele Baisorii, dar e mult mai putin cunoscut. 

A fost o zi de exceptie, din punct de vedere meteorologic si am reusit sa urcam cu masinile pana sus, pe un drum forestier construit in serpentine. Acolo, sus, pe creasta muntelui, ca un turn de observatie, ascunsa intre padurile de stejar, fag si mesteacan, vegheaza o bisericuta care poarta hramul Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil. E un loc cu adevarat binecuvantat de Dumnezeu de unde poti vedea cel putin patru randuri de coline, atunci cand nu e foarte limpede zarea, si, proabil mai multe cand nu e umiditatea foarte crescuta.

In acest cuib de vulturi, nu traiesc mai mult de cateva zeci de suflete, cu chipurile senine si bujori in obraji, a caror ocupatie de baza este taiatul lemnelor si cresterea bovinelor, cu alt tip de agrigultura neputandu-se ocupa din cauza calitatii pamantului. Unii mai au si cate o pastravarie, dar acestia fac parte din clasa celor foarte avuti. Gospodariile lor sunt presarate la diferite niveluri si altitudini, incat iti creaza impresia unor ciuperci de pasune uriase. O parte dintre acestia nu au nici macar electicitate, dar nici nu par a fi foarte ingrijorati din aceasta pricina. Chipul tinerilor, insa, este scump la vedere. Comunitatea este formata dintr-o majoritate ingrijoratoare de varstnci, semn ca peste cativa ani locurile acestea vor deveni doar o amintire si nu un loc de conviventa. 

Sunt locuri care te impresioneaza prin frumusetea lor virgina, prin oamenii care le locuiesc, prin tot ce acund, dar mai ales prin linistea si implinirea pe care ti- ofera, sunt locuri in care te simti cu adevarat o fiinta umana si nu un robot antopoid.