„Dumnezeu a murit”! Expresia filosofului german Nietzsche colorată, popularizată și întărită de Sartre și pesimistul A.Camus a marcat, o știți bine, cea mai puternică criză spirituală a Europei creștine. Teologia catolică și protestantă au căutat soluții, au inventat teologi și teologii, dar criza n-a putut fi depășită real. Problema era, se pare, prost pusă și nu se făcuse apel deloc la teologia și gândirea răsăriteană. Într-unul din studiile sale Panayotis Nellas, teolog ortodox prea puțin cunoscut în România, dar, slavă Domnului, cunoscut în Occident, a făcut o remarcă antologică asupra căreia aș dori să vă canalizez atenția:
„În realitate, am văzut, reprezentanții acestei școli vorbesc nu despre moartea istorică a lui Dumnezeu, ci de moartea unei idei pe care și-au făcut-o despre Dumnezeu”. Și acum ATENȚIE: „Moartea lui Dumnezeu este pentru ei un joc de cuvinte care nu servește decât acoperirii realității grețoase care este moartea omului. O recunosc ei înșiși, cum a arătat-o scurta studiere a textelor lor. Dar ceea ce propovăduiește Ortodoxia nu este o ideologie sau filosofie. Ortodoxia propovăduiește o istorie reală: moartea reală și istorică a lui Dumnezeu, care aduce învierea reală și istorică a omului. (…) (Panayotis NELLAS)
În ce măsură mai este gravă expresia „Dumnezeu a murit!” dacă este înțeleasă într-o perspectivă ortodoxă? A spus Nellas tot? A spus bine ce-a spus?
