Cuvinte simple la pericopa Evanghelică de la Luca 19, 1-10[1]
Timpul prinderii şi răstignirii Mântuitorului se apropia, iar activitatea sa pământească era pe punctul de a-şi găsi încununarea. Suntem în zilele care premerg momentului Ierusalim: Cina cea de Taină, vânzarea lui Iuda, răstignirea şi învierea. Mântuitorul era în drum spre Ierusalim. Numai că în acest drum el avea să treacă printr-o localitate ce nu ne este deloc străină: Ierihon.
Lumea Îl asalta spre sufocare, Îl urmăreau pas cu pas şi gustau fiecare cuvânt al Lui. Erau doar trei ani de când îşi făcuse prezenţa simţită şi toată Iudeea ştia despre EL. Era profetul, era Medicul, era Izbăvitorul. Ierihonul este unul dintre cele mai vechi oraşe cunoscute în lume. În acest oraş trăia un om foarte bogat, pe nume Zaheu, mai marele vameşilor.
Personajele au putut fi identificate cu lejeritate: Iisus, Zaheu şi mulţimea. Avem un autor care pare a fi vocea autorizată a mulţimii. El ne descrie în cromatica în care mulţimea reuşeşte să şi-l contureze pe Zaheu. Un personaj cel puţin controversat. Un fel de Napoleon al Ierihonului, mic de înălţime, dar cu temperament de luat în seamă. Cel puţin curios! Se urcă într-un sicomor! Vrea să-L vadă! Înţelegem de ce se urcă într-un sicomor, dar nu înţelegem de ce nu se apropie de el. Ar fi putut! Era un om important şi chiar dacă lumea îl detesta putea să se apropie cu uşurătate de Hristos. Dar, de ce nu s-a apropiat? Putea fi ruşinea şi grija de a nu fi luat în vizor de către cei care îl detestau pe Hristos: Farisei şi Cărturari. Putea fi mândria personală. Cum să se amestece un om de vază, cum să stea el cu plebea superstiţioasă, săracă şi bolnavă. Toate acestea pot fi luate în calcul, dar nu sunt decât speculaţii, un lucru, însă, e cert: Se urcă în sicomor. Dorea să-l vadă. De ce? Nu poate rezista curiozităţii de a-l vedea pe Cel despre care se vorbea peste tot. Cel despre care se zvonea că va scăpa Israelul de romani, cel despre care se spunea că a vindecat mulţime de bolnavi, ba mai mult, a înviat şi morţi. Hm...! Un om normal nu poate rezista la asemenea tentaţie ... .
Când dintr-o dată privirile lor se întâlnesc. Hristos nu aşteaptă să fie abordat! Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân! O linişte de câteva secunde se aşterne şi mulţimea rămâne amuţită. Şi... dintr-o dată murmurul, asemeni unui roi de albine, îşi dă drumul.
- Cum? Cum se poate aşa ceva? Cum acest Hristos care spunea Fericiţi cei săraci cu duhul că aceia vor moşteni Împărăţia Cerurilor, cum acest Hristos care spunea că mai degrabă va intra o funie prin urechile acului decât un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu, cum, chiar El vrea să intre în casa acestui ticălos, a acestui om ce toată viaţa lui a înşelat, furat, şantajat şi şi-a clădit averea pe truda altora. Pe de altă parte Zaheu rămâne şocat. De unde mi cunoaşte numele? de ce vrea să vină în casa mea? Ce vor spune prietenii că intră în casa mea. Oricum nu contează trebuie să-l accept. Iar Dumnezeu intră. Dar Dumnezeu nu caută la faţa omului.
Apare o întrebare firească o întrebare pe care la momentul acela şi-a adresat-o şi mulţimea? Ce căuta Dumnezeu în casa unui escroc? Spuneam la un moment dat că Luca reprezintă vocea poporului. El ne dă impulsul, doar prin câteva cuvinte, de a ne crea imaginea unui vameş de statură mică, bogat şi urât de popor. Ori aceasta ţine în primul rând de stilul autorului care de fapt ascunde o frumuseţe. Se pun două moduri de judecată, de analiză: dumnezeiască şi umană. Era vameş era păcătos, era vameş era dispreţuit, este bogat este sortit infernului. Ori Dumnezeu ne demonstrează că nu este aşa. Ne demonstrează că pentru el nu sunt importante aparenţele. Că pentru el bogatul sau săracul răspund la fel în faţa adevărului. Că pentru El bogatul are aceleaşi şanse la mântuire ca săracul. Ori noi oamenii, cei de atunci şi cei de astăzi obişnuim să măsurăm cu măsura omenească, imperfectă. Dumnezeu nu caută la faţa omului. Şi adevărat este. Dumnezeu caută la suflet. Şi îl vedem cum intră în casa unui vameş al cărui suflet în contact cu divinitatea cu splendoarea dumnezeiască, cu lumina făcătoare de viaţă se deschide, realizează că trebuie să se pocăiască. Iar Zaheu, stând, a zis către Domnul: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit.9.Şi a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam.10.Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut.
Oare dacă Dumnezeu nu i-ar fi dat această şansă de a vorbi cu el, oare Zaheu s-ar fi deschis faţă de Dumnezeu. Atenţie la următorul aspect. Cine se deschide faţă de Dumnezeu se deschide şi faţă de lume, oameni. La fel se întâmplă şi aici. Zaheu promite jumate din avere săracilor, iar celor pe care i a neîndreptăţit le întoarce împătrit.
Iată că atunci când rezistăm să măsurăm cu măsura noastră omenească şi îl luăm ca model pe Hristos, iată aşadar cât avem de câştigat. Putem câştiga dragostea şi mântuirea semenului nostru. Să ne deschidem sufletele şi să dăm la o parte ceaţa invidie, a răutăţii şi a subiectivităţii omeneşti, şi prin rugăciune să dobândim mântuirea noastră şi a celor din jurul nostru. Amin.
[1] 1.Şi intrând, trecea prin Ierihon..2.Şi iată un bărbat, cu numele Zaheu, şi acesta era mai-marele vameşilor şi era bogat.3.Şi căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulţime, pentru că era mic de statură.4.Şi alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor, ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă.5.Şi când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân.6.Şi a coborât degrabă şi L-a primit, bucurându-se.7. Şi văzând, toţi murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos.8.Iar Zaheu, stând, a zis către Domnul: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit.9.Şi a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam.10.Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut.
