Un gând!

Discreția n-are nevoie de școală, se naște!

Generațiile fără Maeștri!

         Când deschizi Jurnalul de la Păltiniș  și intri în întâlnirile discrete și constructive ale maestrului Noica și ale ucenicilor săi Liiceanu și Pleșu, te izbește (nu te încearcă....) un sentiment de admirație și nostalgie deopotrivă. Ce mare lucru (ce chestie, ar spune gen.00) să poți intui într-un tânăr părțile pozitive și potențialitățile? Doamne, ce minune creatoare! Și te întrebi, pe bună dreptate, cum se face că atunci, când întâlnirea culturală putea fi interpretată ca o crimă împotriva sistemului, ca o conspirație, unii, printre care și Noica, puteau crea posibilitatea unor întâlniri definitorii, chiar a unor „școli”, iar, astăzi, când nimeni și nimic nu mai oprește aceste reuniuni, să fugă maeștrii de discipoli, ba chiar să-i alunge pe cei din urmă? De ce acum nu mai e posibilă o întâlnire firească între ucenic și maestru, doar între „șef” și „subaltern”, numai între „îndrumător” și doctorand? Cine nu e pregătit pentru întâlnire, ucenicul sau potențialul maestru?

          La o singură concluzie am ajuns: generația mea, cel puțin pe aceasta o cunosc (parțial), este orfană de maeștri, de dascăli doritori să crească lângă ei ucenici. Să fi murit „școlile de ucenici” odată cu Noica? Galopul impus în Universități, goana după titluri și reviste ISI, spaima de a nu acumula punctajul cerut, au făcut din marea majoritate a dascălilor noștri (potențiali maeștri), niște persoane reci, obosite și sictirite, ce nu mai sunt dispuse să învețe pe nimeni și nimic, ce nu mai simt visceral nevoia de perpetuare a unei tradiții academice, de ridicare a unor vlăstare la nivelul de stejari tineri. 

        O spun frecvent, nu e vina lor! E vina intrării într-un sistem creat expres pentru a nenoroci filiațiile, dar totuși există și o vină aceea a complăcerii, a căldicelului, a supusului nevrotic. Or, prețul e scump, prea scump! Sunt generații de răsaduri care n-au parte de grădinari devotați .....

      Dar totuși, timpul, acest mare Rege, trece și tinerii îmbătrânesc și vor face ei pe maeștri, dar o generație va rămâne în memoria colectivă ca generația ce n-a vrut să ofere „dascăli”!

        Generații orfane de maeștri, dar optimiste și cu nerv!

*Gândurile acestea vor apărea într-o formă dezvoltată într-un articol din revista Renașterea ce va purta titlul: „De ce au tinerii nevoie de maeștri?”