Astăzi am participat la unul dintre puţinele examene pe care, ca doctorand, trebuie sa le susţin în primul an de studiu. Dinsciplina: Istoria ştiinţei, cu un distins profesor al cărui nume prefer să nu îl fac public. Totul s-a derulat bine....până la un moment dat, când frustrările amestecate cu mândria şi ura a două personaje cheie în susţinerea examenului, adică, domnişoara ce susţinea referatul şi profesorul ce încerca să schiţeze maximă concentrare; deci totul a părut O.K., până în momentul în care nefericita mea colegă a început susţinerea unui nenorocit de referat pe o temă pe care nici daca m-ai fi forţat să o reţin, nu aş fi reuşit.
Prin întrepătrunderea verbală şi psihică dintre cei doi, am observat un lucru care m-a prăbuşit; să nu vă gândiţi că este prima dată când văd aşa ceva, dar este pentru prima dată când un student, doctorand în cazul de faţă, îşi susţine poziţia cu o forţă de apreciat, dar, care îi este într-un stil comunist, fatală.
Profesorul s-a arătat a fi un tip înţelegător, el s-a arătat, dar eu nu l-am perceput aşa...înţelegeţi ce vreau să spun; adică ceea ce mi-a arătat el, eu nu am văzut. În schimb, ....în schimb am conştientizat şi procesat imaginea unei persoane extrem de trufaşe, de orgolioase, de neloiale şi neechitabile. O persoană care apreciază atunci când este ascultată şi depreciează atunci când trebuie să asculte, un fel de ŞTIE TOT. Dar nu aceasta mă interesează, s-ar putea ca toţi să avem aceleaşi defecte, ba chiar mai mari, dar faptul că cineva îşi susţine într-un mod pertinent punctul de vedere, poate cu o insesizabilă infatuare, şi depunctarea lui din această cauză îmi pare a fi un act mişelesc, un act de slăbiciune.
Miturile cu, şi despre profesori sunt la ordinea zilei şi pe buzele tuturor studenţilor, dar parcă sunt greu de crezut...ei bine, astăzi, încă odată, mi s-a demonstrat cât de nepărtinitor poate fi omul şi cât de subiectiv. Si de ce? Doar pentru faptul că cineva a încercat, şi zic eu a reuşit, să-şi susţină punctul de vedere într-un mod inteligent şi inteligibil, dar printr-o exprimare mult prea academică şi mult prea elevată pentru vârsta sa. Greşeala...? Greşeala a fost în faptul că tânăra ştia mult prea bine ceea ce vrea să spună, şi ceea ce îşi doreşte de la viaţă! Rezultatul... arestarea nedreaptă şi refuzul de a fi ascultată cu maximul de atenţie şi de seriozitate, precum şi refuzul de a încerca să înţeleagă ceea ce vrea ea să exprime....
Bine....vorba multă sărăcia omului, ca o concluzie aş afirma următoarele: în faţa oamenilor, mai mult sau mai puţin complexaţi e bine să nu faci pe inteligentul, chiar dacă eşti, e bine să taci (că doar la un curs ŞTIE TOT vorbeşte, ROBII SĂI ascultă). Ţineţi-vă bine fraţilor!...şi generaţiile noastre au asemenea fenomene, care din nefericire la vârsta pe care distinsul profesor o are, s-ar putea să fie infinit mai drastici şi mai nenorociţi.
Astăzi, când Soarele mi-a scăldat faţa cu razele sale şi când tavanul de la Sinagogă a fost găurit de o spaimă de ploaie..... Să ne bucurăm de fiecare clipă, totul e unic!
Prin întrepătrunderea verbală şi psihică dintre cei doi, am observat un lucru care m-a prăbuşit; să nu vă gândiţi că este prima dată când văd aşa ceva, dar este pentru prima dată când un student, doctorand în cazul de faţă, îşi susţine poziţia cu o forţă de apreciat, dar, care îi este într-un stil comunist, fatală.
Profesorul s-a arătat a fi un tip înţelegător, el s-a arătat, dar eu nu l-am perceput aşa...înţelegeţi ce vreau să spun; adică ceea ce mi-a arătat el, eu nu am văzut. În schimb, ....în schimb am conştientizat şi procesat imaginea unei persoane extrem de trufaşe, de orgolioase, de neloiale şi neechitabile. O persoană care apreciază atunci când este ascultată şi depreciează atunci când trebuie să asculte, un fel de ŞTIE TOT. Dar nu aceasta mă interesează, s-ar putea ca toţi să avem aceleaşi defecte, ba chiar mai mari, dar faptul că cineva îşi susţine într-un mod pertinent punctul de vedere, poate cu o insesizabilă infatuare, şi depunctarea lui din această cauză îmi pare a fi un act mişelesc, un act de slăbiciune.
Miturile cu, şi despre profesori sunt la ordinea zilei şi pe buzele tuturor studenţilor, dar parcă sunt greu de crezut...ei bine, astăzi, încă odată, mi s-a demonstrat cât de nepărtinitor poate fi omul şi cât de subiectiv. Si de ce? Doar pentru faptul că cineva a încercat, şi zic eu a reuşit, să-şi susţină punctul de vedere într-un mod inteligent şi inteligibil, dar printr-o exprimare mult prea academică şi mult prea elevată pentru vârsta sa. Greşeala...? Greşeala a fost în faptul că tânăra ştia mult prea bine ceea ce vrea să spună, şi ceea ce îşi doreşte de la viaţă! Rezultatul... arestarea nedreaptă şi refuzul de a fi ascultată cu maximul de atenţie şi de seriozitate, precum şi refuzul de a încerca să înţeleagă ceea ce vrea ea să exprime....
Bine....vorba multă sărăcia omului, ca o concluzie aş afirma următoarele: în faţa oamenilor, mai mult sau mai puţin complexaţi e bine să nu faci pe inteligentul, chiar dacă eşti, e bine să taci (că doar la un curs ŞTIE TOT vorbeşte, ROBII SĂI ascultă). Ţineţi-vă bine fraţilor!...şi generaţiile noastre au asemenea fenomene, care din nefericire la vârsta pe care distinsul profesor o are, s-ar putea să fie infinit mai drastici şi mai nenorociţi.
Astăzi, când Soarele mi-a scăldat faţa cu razele sale şi când tavanul de la Sinagogă a fost găurit de o spaimă de ploaie..... Să ne bucurăm de fiecare clipă, totul e unic!
