Liviu Vidican-Manci Domnule Radu Carp, de ce creştin – democraţia?
Radu Carp Creştin-democraţia nu este o sintagmă nouă. Publicul românesc este obişnuit cu această sintagmă încă de la începutul anilor 1990. Din păcate, ea nu a avut o acoperire concretă, în sensul că au existat conferinţe, seminarii, dezbateri: cum ar fi posibil în România, ş.a.m.d. dar iniţiative concrete care să vină dinspre societate înspre lumea politică nu prea au fost. A existat un partid ce avea această titulatură care, datorită unor contradicţii interne, unor legături mai puţin strânse cu societatea, a avut destinul pe care l-a avut. De aceea am şi lansat această fundaţie. Este mai mult o iniţiativă ce porneşte de jos… De ce? Pentru că după douăzeci de ani avem nevoie de mai multe clarificări. Să vedem, în primul rând dacă un asemenea proiect este posibil în România. Nu avem nicio garanţie că un asemenea proiect, din punct de vedere politic, poate fi unul de succes. Avem însă experienţa altor ţări care ne spun cum ar trebui procedat. Avem, de asemenea, oameni în România care sunt foarte bine pregătiţi, care au o afinitate pentru creştinism, care cunosc foarte bine mijloacele politice, democratice şi care pot îmbina cele două laturi foarte bine, în aşa fel încât ar fi păcat ca aceste persoane să aibă un traseu strict individual. Dincolo de perioada de instabilitate economică am ajuns la o maturitate, putem judeca foarte corect ce se poate şi ce nu se poate face… .
L.V.M. Aşadar, ce-şi propune Fundaţia Creştin Democrată?
R.C. Fundaţia a fost ideea domnului Teodor Baconschi care a reuşit să demareze acest proiect. În această fundaţie se regăsesc nume de intelectuali care s-au făcut remarcaţi în ultimii ani….care, nu neapărat, au avut o implicare în politică şi care doresc să facă mai bine cunoscute resorturile acestui curent, ale acestei orientări în România. Este vorba de Radu Preda, Mihai Neamţu, Adrian Papahagi, Theodor Paleologu, sunt o pleiadă foarte interesantă de intelectuali care s-au afirmat în ultima perioadă în spaţiul public cu puncte de vedere în care poziţia creştină este pe primul plan. Nu e vorba numai de ei, ci şi de oameni de afaceri, de mici întreprinzători de succes, medici, persoane care au avut o carieră în domeniul în care au funcţionat şi care doresc în momentul de faţă o implicare atât civică, cât şi politică. FCD nu este o simplă fundaţie, nu este un ONG, pentru că altfel s-ar fi chemat Asociaţia Creştin Democraţilor Liberi, sau ar fi avut o altă denumire, este ceea ce în alte ţări se regăseşte sub denumirea de fundaţie politică. Există în alte ţări fundaţii care promovează valorile civice dar care în acelaşi timp fac legătura între societatea civilă şi politică, cum sunt de exemplu fundaţiile Adenauer în Germania şi Robert Schuman în Franţa ş.a.m.d.
L.V.M Unii tind să confunde FCD cu un partid politic. Care sunt diferenţele dintre cele două entităţi?
R.C. În momentul de faţă este foarte greu să faci în România un partid politic. Pe de o parte, există persoane care nu mai aparţin de electoratul tradiţional al unor partide dar în acelaşi timp nu au devenit total dezinteresaţi de politică, deci există categoria de public interesat de politic dar care nu şi-a găsit reprezentarea într-un partid. Pe de altă parte, a face un partid nou şi a acapara întregul procentaj al celor ce sunt interesaţi de politică, dar care nu participă activ sau care au refuzat în ultimul timp să participe activ este o utopie. Nu exclud ca la un moment dat fundaţia să se transforme într-un partid politic sau faptul că în România, în următorii zece ani, nu va mai apare niciun partid politic, însă, pe de altă parte, nu cred că partidele politice ar putea apărea atât de uşor cum apăreau la începutul anilor 1990. Există foarte multe restricţii financiare, condiţii greu de îndeplinit ca număr de membri. Nu este un efort uşor, însă pe de altă parte cred că viitorul aparţine nu neapărat partidelor politice, ci mişcărilor civice, cetăţeneşti care se transformă în ceva apropiat partidelor politice.
Dezinteresul faţă de politică este general, nu este doar în România, este valabil pentru foarte multe ţări. Dacă ne uităm astăzi în cadrul partidelor de orientare creştin-democrată sau dacă vreţi „antisecularizante”, vedem că jumătate din ele poartă altă denumire decât cea de partid: platforme, etc. Denumirea de partid nu mai este foarte populară astăzi în Europa. De exemplu, în Polonia este foarte greu de spus care partid este creştin-democrat şi totuşi vorbim de o ţară catolică prin excelenţă ca nivel de prezenţă, de participare. De ce? Pentru că numărul de creştini interesaţi de politică este foarte mare şi e distribuit pe întregul spectru politic, aşa încât formaţiunile politice refuză să se identifice cu denumirea de partid şi încearcă să primească o denumire foarte largă. Graniţele dintre fundaţii şi partide vor fi din ce în ce mai difuze în următoarea perioadă, nu numai la noi, ci şi în Europa…
L.V.M. Din punct de vedere juridic, partidul obligă la ceva anume spre deosebire de fundaţie?
R.C. Fundaţia nu participă la alegeri, în timp ce un partid participă la alegeri. Aceasta ar fi cam singura diferenţă, dar, pe de altă parte, democraţia nu se manifestă doar cu prilejul alegerilor.
L.V.M Cui se adresează această fundaţie?
R.C. Repet, această fundaţie se adresează persoanelor cu afinităţi creştine care există astăzi în spaţiul public, care deşi se cunosc nu au avut proiecte împreună pentru că în România este greu să dai o conotaţie practică termenului de solidaritate, la noi proiectele sunt mai mult individuale şi mai puţin comune. Pe de o parte, fundaţia se adresează acestui public. A doua categorie de public este formată din acele persoane care au avut şi au împliniri în profesia lor şi doresc să regăsească persoane din alte domenii. Medici foarte buni, profesori, ingineri… într-un cuvânt, clasa de mijloc. În al treilea rând, fundaţia se adresează celor care sunt interesaţi de politică dar nu au găsit încă un vector politic sau sunt dezamăgiţi de ceea ce li se oferă în momentul de faţă şi doresc un alt fel de participare politică.
Termenul de politică nu trebuie să ne sperie. Noi l-am conotat negativ prin echivalarea politicii cu Parlamentul sau cu guvernarea ineficientă ş.a.m.d. Politica este un termen mult mai larg, este implicare în viaţa cetăţii. Nu doar parlamentarii fac politică, toţi facem politică într-un sens mai larg. La fel şi cu guvernarea. Când s-a vorbit despre buna guvernare în România totul s-a redus la modul în care Guvernul îşi exercită prerogativele. Buna guvernare se referă însă nu numai la acest aspect, ci şi la felul în care sunt conduse spitalele sau societăţile comerciale, la un tip de conducere, nu la cea exclusiv politică. Noi avem tendinţa de a folosi într-un mod mai puţin responsabil toţi aceşti termeni care ţin de democraţie.
L.V.M. Domnule Radu Carp, în ce măsură credeţi că tinerii ar putea fi interesaţi de această Fundaţie?
R.C. Vreau să vă spun că am avut surprize plăcute. Am avut foarte mulţi voluntari care au participat la activităţile noastre. Am organizat un seminar la Săcele şi am avut surpriza să vedem un număr foarte mare de candidaţi, de persoane interesate. Nu ne aşteptam la aşa ceva. Tinerii doresc chiar mai mult decât le putem noi oferi. Tot ce-mi doresc este să putem canaliza aceste energii. Am fost puţin surprins să vedem că în rândul tinerilor ele mai există. Într-o perioadă de criză în care locurile de muncă sunt puţine, în care învăţământul a decăzut, mă aşteptam ca tinerii să aibă o reacţie de refuz la ideea participării voluntare. Or, cu surprindere, am constatat că tinerii aceştia şi-au oferit serviciile, de foarte bună calitate. Nu este vorba doar de voluntariat în acţiuni de rutină, ci am primit, de exemplu analize privind reflectarea activităţii fundaţiei în presă de la tineri de 22-23 de ani, foarte profesioniste, în mod cu totul voluntar, or, pentru mine acesta este un semn al faptului că proiectul poate continua cu succes.
L.V.M. Ce program şi-a propus Fundaţia?
R.C. Am avut un program foarte încărcat încă de la înfiinţare. Nu uitaţi că lansarea oficială a Fundaţiei a avut loc la începutul lunii octombrie. De atunci şi până acum am organizat aceste seminarii în Bucureşti, în afara Bucureştiului, am iniţiat o colecţie de carte la Curtea Veche, din care prima carte a apărut, cea intitulată „Creştinism şi democraţie” a domnului Teodor Baconschi. Avem un plan editorial pentru 2011. Pregătesc o carte privind partide şi profiluri creştin-democrate în Europa, în prima jumătate a anului 2011. Vrem să edităm, de asemenea, o culegere de texte nu numai de autori români, ci şi din alte ţări referitoare la acest curent. Programul fundaţiei este destul de extins. De asemenea, sunt şi alte proiecte: suplimente la reviste culturale; recent am colaborat cu un aşezământ social care se ocupă cu copii fără părinţi; ne-am implicat în acţiuni sociale cu ocazia Crăciunului; am organizat conferinţe în ţară; domnul Baconschi a fost la Cluj, la Alba Iulia, în mai multe oraşe şi a prezentat curentul creştin-democrat.
Bilanţul a mai puţin de trei luni de la înfiinţarea fundaţiei arată că s-a făcut foarte mult. Ceea ce mă bucură şi mai mult este că sediul fundaţiei din Bucureşti a devenit un centru foarte activ. Deşi suntem înfiinţaţi de mai puţin de trei luni, la ora actuală, la orice moment din zi, sigur, în anumite limite orare, tot timpul este cineva. Cineva care doreşte informaţii suplimentare, care doreşte să se implice într-un proiect, să discute despre o anumită acţiune. Nu este aşadar o iniţiativă în mintea unor intelectuali care vor să mai facă şi altceva pe lângă a scrie şi a citi cărţi. Este o iniţiativă foarte concretă.
L.V.M. Mă gândesc că doriţi ca în timp să deschideţi şi alte sedii în ţară. Aţi luat în calcul şi asemenea posibilităţi?
R.C. Da, am discutat acest proiect şi chiar au existat şi există oferte concrete. Strategia fundaţiei este ca în prima jumătate a lui 2011 să se consolideze, să fie un vehicul mai cunoscut şi ulterior să avem filiale în ţară. Deocamdată, vrem să parcurgem cât mai multe oraşe din ţară pentru a prezenta fundaţia. În momentul în care vom avea un anumit nivel de maturitate, vom dori să avem relaţii foarte concrete cu parteneri locali.
L.V.M. Cum a fost primită FCD de mass-media şi clasa politică? Au fost înregistrate reacţii din partea acestor sectoare?
R.C. Am realizat o monitorizare a felului în care s-a reflectat fundaţia în presă. Rezultatul a fost încurajator. Exclud chestiunile punctuale care-l privesc pe preşedintele fundaţiei, despre fundaţie ca atare nu a existat o reacţie negativă. Nu poţi să afirm că a existat un entuziasm extraordinar dar cred că s-a reflectat exact ce s-a întâmplat. Au existat şi exagerări şi puncte de vedere care nu au nimic în comun…. de exemplu, în seara zilei în care s-a lansat fundaţia era o grevă la Ministerul Finanţelor, iar presa a făcut o paralelă între momentul lansării şi greva respectivă. Noi, cei care am participat la acel eveniment, putem să vă spunem doar atât, că a participat întreaga elită a României: artişti, politicieni, economişti, pictori, medici, deci din toate sectoarele, a fost remarcabil acel eveniment de la Ateneu. Au participat sute de oameni care reprezintă tot ce are România elită în momentul de faţă, cu aspecte bune şi mai puţin bune. Pe de o parte, ne-am bucurat că am putut aduna elita României, iar pe de altă parte am putut vedea cum se comportă elita. Dar asta este cu totul altceva… la lansarea Fundaţiei cred că au fost peste 2000 de persoane, dintr-o anumită categorie, nu a venit oricine de pe stradă care ar fi fost interesat. Un aspect care ne-a frapat într-un fel, chiar şi Muftiul a participat la momentul lansării. Nu este un proiect închis care să se adreseze doar unei anumite confesiuni sau religii.
L.V.M Ce reacţie aţi avut din partea Bisericii?
R.C. Vrem să construim o relaţie funcţională cu Biserica Ortodoxă, în sensul în care să putem prelua anumite proiecte de societate al Bisericii care nu au încă o voce. Nu am avut niciun fel de reacţie negativă, nici un entuziasm ieşit din comun dar am avut şi cred că e bine să avem în continuare o relaţie în care cele două părţi să ştie ce tipuri de competenţe au. Sunt convins că şi pe viitor Biserica va fi extrem de receptivă la o asemenea mişcare sau la altele similare. Dacă ar fi să compar ceea ce s-a întâmplat până acum – şi sper să se întâmple şi în continuare la fel – cu situaţia din alte ţări, reacţia a fost excelentă. De exemplu, la înfiinţare partidele sau mişcările creştin-democrate (cam peste tot în Europa nu au apărut partide brusc, ci au fost iniţial mişcări creştin-democrate) au fost iniţiative ale laicilor, iar Biserica a fost destul de reticentă la asemenea proiecte. A durat decenii până când Biserica a acceptat că trebuie să convieţuiască cu aceste mişcări de laici, ceea ce nu este cazul în România. Să comparam România anului 2010 cu Italia începutului secolului al XX-lea în care Luigi Sturzo a trebuit să aştepte douăzeci-treizeci de ani până să existe o reconciliere cu Vaticanul…. Sigur, problema este mult mai complicată: la început Biserica a fost de acord, după aceea şi-a retras sprijinul, au apărut unele nuanţe. Or, în România nu am avut o istorie atât de sinuoasă care să nască interpretări. Cred că am ajuns la o maturitate în societatea românească, cele două părţi, Statul şi Biserica, ştiu exact care le sunt limitele, unde ar putea să colaboreze, pe ce tipuri de proiecte, în aşa fel încât nu există niciun fel de dispută la mijloc. Există relaţie de complementaritate care, desigur, ar trebui dezvoltată mult mai bine în continuare şi asta încercăm să facem.
L.V.M. Care este paradigma creştin-democraţiei europeane pe care o consideraţi potrivită pentru spaţiul românesc?
R.C. Există părerea că în România această iniţiativă este contra curentului, în sensul în care partidele, mişcările creştin-democrate ar veni prea târziu pentru că Europa este pe drumul secularizării inevitabile, iar asemenea mişcări sau partide nu-şi mai găsesc publicul căruia să i se adreseze . Da şi nu. Este adevărat până la un punct. De ce? În momentul de faţă, alianţele în societate se fac între cei care recunosc anumite valori şi îşi fundamentează credinţa pe acele valori şi cei care nu recunosc acele valori şi nu îşi bazează acţiunea pe acele valori. Mi se pare foarte modern preambulul Constituţiei Poloniei spre exemplu care spune că poporul polonez este compus atât din cei care recunosc sursa valorilor în Dumnezeu, cât şi din cei care respectă acele valori dar nu consideră că sursa lor este în Dumnezeu. Cu alte cuvinte, nu există societate în care să avem un consens cu privire la acest lucru. Important este ca acest clivaj să nu fie atât de definitiv încât să fie transformat într-o ruptură totală. Şi la noi alianţele se vor face în continuare între cei care cred în anumite valori religioase şi între cei care au acele valori dar care nu consideră că ele sunt date de religie. Împreună cu studenţii mei am realizat o cercetare socială pentru a vedea care sunt valorile pe care oamenii le asociază în general cu religia. Rezultatele sunt mixte. Sunt zone în care valorile au o conotaţie religioasă, alte zone în care acelaşi cuvânt nu are o semnificaţie religioasă. Este foarte greu de trasat o graniţă. Peisajul la ora actuală este extrem de divers în România. Nu avem o hartă a acestei diversităţi, a felului în care sunt percepute valorile religioase. Dincolo de credinţă, de faptul că românii în general sunt mai credincioşi decât alte popoare, nu avem această cercetare care să penetreze toate nivelurile sociale.
L.V.M. M-aş opri puţin, înainte de finalul întâlnirii noastre, asupra sintagmei de „creştin-democraţie”, dar cu precădere asupra cuvântului „creştinism”. Acesta comportă sfere semantice deosebit de generoase. Nu i-aţi dat niciun fel de notă confesională. Acesta înseamnă că vă adresaţi tuturor creştinilor din România, nu neapărat creştinilor ortodocşi…
R.C. Aceasta este o chestiune mult mai complexă decât pare la prima vedere. Într-adevăr, nu vrem să ne cantonăm pe o anumită latură. Pe de altă parte, nici nu ne-am propus şi nimeni nu-şi permite în România să ignore specificul confesional. Evident că va exista o legătură foarte strânsă cu Ortodoxia, însă astăzi aceste mişcări, partide nu sunt confesionale. De exemplu în Belgia. Un stat ce a fost divizat etnic, politic, confesional şi care are serioase întrebări cu privire la existenţa sa în continuare. Există un partid creştin-democrat în Flandra, altul în Valonia, dar dacă ne uităm la scopurile celor două partide politice ele sunt identice, diferă doar apartenenţa. Valonii sunt membrii într-un partid, ceilalţi în celălalt partid. Mai mult, există valoni care sunt lideri în ramura flamandă a creştin-democraţiei şi invers. Am dat exemplul extrem dintr-o ţară în care există două partide care reprezintă două etnii şi totuşi punctele de contact sunt foarte intense. Nu cred prin urmare că în România există o creştin-democraţie de tip ortodox şi una de tip catolic. În niciun caz. România nu a fost puternic supusă procesului secularizării. Inevitabil vom merge în această direcţie. Dacă va exista această tendinţă, evident că va exista o coalizare a intereselor conotate religios, indiferent că vorbim de ortodocşi, catolici sau protestanţi. În Germania, spre exemplu, ţară care nu este atât de secularizată precum sunt alte state occidentale, vedem în ultima perioadă foarte mulţi musulmani care sunt afiliaţi partidelor creştin-democrate. Cum se explică acest lucru, când vorbim despre Uniunea Creştin Democrată? Membrii se recunosc în anumite valori, doresc păstrarea acelor valori şi privesc favorabil păstrarea acelor valori şi discursul axat pe acestea. Inevitabil vom merge şi noi în această direcţie, dar pe perioadă lungă nu mai putem face previziuni, nu ţine de noi, ţine de un plan al lui Dumnezeu care se va materializa indiferent de voinţa noastră.
Emisiunea „Dialoguri” Radio Renaşterea, Cluj-Napoca, 20.12. 2010
Realizator: Liviu VIDICAN-MANCI, pr.
Invitat: prof. dr. Radu CARP
